Democrat-liberalii s-au reunit în şedinţa Biroului Permanent pentru a pune la punct poziţia pe care o vor susţine la consultările de la Cotroceni care au ca temă revizuirea Constituţiei.
"PD-L are o poziţie clară, nu putem vorbi într-un fel la referendum şi altfel după. Se vor negocia toate punctele de vedere cu toate partidele parlamentare", a precizat Vasile Blaga.
Liderii PD-L s-au reunit în această dimineaţă, cu doar câteva ore rămase până la consultările cu preşedintele Traian Băsescu, pentru a pune la punct poziţia pe care o vor susţine la consultările de la Cotroceni care au ca temă revizuirea Constituţiei şi pentru a stabili componenţa delegaţiei care va participa la întâlnirea cu şeful statului.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M