Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Blaga: Au existat sugestii din partea unor colegi să nu candidez şefia partidului

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, după ce şi-a promovat moţiunea la Galaţi, că ar păcătui dacă ar spune că s-au făcut presiuni asupra lui de la Cotroceni să nu mai candideze la preşedinţia partidului, însă a mărturisit că au existat unele sugestii din partea unor colegi.

Blaga: Au existat sugestii din partea unor colegi să nu candidez şefia partidului
Blaga: Au existat sugestii din partea unor colegi să nu candidez şefia partidului / FOTO: Grup RC

"Aş păcătui să spun că vreodată s-au făcut presiuni asupra mea de la Cotroceni sau de altundeva să nu candidez, să nu depun moţiunea, deşi am avut astfel de sugestii, dar au fost sugestii din partea unor colegi. Sau au fost puncte de vedere că, până la urmă, nu o să depunem. Şi sunt convins că, dacă nu o depuneam eu, o depunea altcineva", a afirmat Vasile Blaga, la întrebarea unui jurnalist.

"Sorin (Frunzăverde, n.r.) era şi el hotărât şi, până la urmă, este o moţiune comună a noastră. Primul care a anunţat o astfel de intenţie a fost chiar el. Iar eu, dacă lucrurile s-ar fi îndreptat, nici nu aş fi depus moţiunea, însă, din punctul nostru de vedere, este absolut obligatorie", a adăugat democrat-liberalul, subliniind că PDL are nevoie de un preşedinte cu normă întreagă.

"În opinia mea, preşedintele partidului poate fi parlamentar, dar nu premier sau membru al Executivului", a spus Vasile Blaga.

Secretarul general al PDL, care candidează la preşedinţia partidului avându-i ca adversari pe preşedintele în exerciţiu, Emil Boc, şi pe Theodor Paleologu, a venit, vineri, la Galaţi, pentru a-şi prezenta moţiunea "O Românie dreaptă, o Românie europeană" în Colegiul Director al filialei.

În cadrul conferinţei de presă ce a urmat, Vasile Blaga şi-a amintit, la impulsul jurnaliştilor, de criza inundaţiilor de pe Siret, Prut şi Dunăre, pe care a gestionat-o din postura de ministru al Administraţiei şi Internelor în Cabinetul Tăriceanu, avându-i ca secretari de stat pe gălăţenii Mircea Toader (PDL) şi Victor Paul Dobre (PNL), şi a declarat că mizează pe sprijinul filialei din sudul Moldovei la Convenţia Naţională din 14 mai.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro