Black Sabbath şi Guns n' Roses îşi relansează pe vinil cele mai cunoscute albume
Guns n' Roses îşi va relansa pe vinil în data de 9 septembrie, prin Universal Music, albumul de debut devenit deja clasic, "Appetite for Destruction" iar la 20 de zile, Black Sabbath îşi relansează al doilea album din carieră, legendarul "Paranoid", ca set dublu de vinil şi pachet de lux cu discuri.
Albumul de debut Guns n' Roses a apărut în 1987 şi a stârnit controverse datorită graficii de pe coperta, creată de Robert Williams, care conţine desene demonice şi vulgare.
Materialul a garantat succesul şi recunoaşterea
trupei, cu hit-uri precum "Paradise City", "Sweet Child O' Mine" şi
"Welcome To The Jungle", rămânând până în acest moment cel mai cunoscut
şi apreciat album. "Appetite for Destruction" a fost înregistrat la
studiourile Rumbo, Take One şi Cam Am din California.
"Paranoid" a apărut în 1970 şi a fost înregistrat în opt zile,
devenind cel mai bine vândut album al trupei britanice Black Sabbath,
cu patru milioane de exemplare doar în Statele Unite. De asemenea, este şi
primul album al trupei care a ajuns pe locul I în Marea Britanie.
Materialul discografic include hiturile "Iron Man", "War Pigs" şi
"Paranoid" şi este considerat unul dintre cele mai importante şi
marcante materiale de heavy-metal.
Setul de viniluri va include albumul original şi un mix al acestuia
special realizat în 1974, iar pachetul de lux va conţine versiuni
instrumentale care nu au mai fost publicate până acum.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 














Feedback

