Foto: NewsIn

Lucian Bolcaş a precizat pentru NewsIn că în şedinţa Comitetului Director al PRM de miercuri au fost analizate rezultatele alegerilor şi s-a ajuns la concluzia că organizaţiile PRM nu au reuşit să "contracareze" mijloacele "frauduloase" folosite împotriva partidului. "În acest context, întreg Biroul Permanent şi-a asumat răspunderea politică pentru rezultatele slabe în alegeri şi a demisionat în bloc", a anunţat Lucian Bolcaş.

Potrivit deputatului PRM, preşedinţii a 16 filiale din ţară au fost sancţionaţi cu avertisment scris şi toate organizaţiile teritoriale au fost obligate să organizeze în intervalul iulie-august dezbateri privind analiza activităţii.

Bolcaş a mai declarat că noul Birou Permanent, numit conform statutului de liderul partidului Corneliu Vadim Tudor, va fi supus aprobării în cadrul unui Consiliu Naţional, organizat în prima parte a lunii septembrie.

PRM a însumat în tururile unu şi doi ale alegerilor locale 3,17% din sufragiile electoratului pentru preşedinţii de CJ, 1,41% pentru primari, 3,70% pentru consilieri locali şi 3,75% pentru consilieri judeţeni.