Foto: mapn.ro

Mihai Stănişoară are doctoratul în ştiinţe tehnice şi este doctorand la Academia de Poliţie "Alexandru loan Cuza".

Până în anul 2000, când a devenit deputat, a fost secretar general al Ministerului Apărării Naţionale, preşedinte al Camerei de comerţ şi industrie - Mehedinţi, secretar general al aceleiaşi instituţii, asistent universitar şi inginer la o fabrică din Turnu Severin.

Între 2000 şi 2004 a fost deputat, membru al Comisiei de Politică Extenă şi preşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.

În 2004 a fost ales deputat pe listele Alianţei Dreptate şi Adevăr PNL-PD. Din 15 martie 2007, îl înlocuieşte pe consilierul prezidenţial pe probleme de securitate naţională Sergiu Medar.

În ceea ce priveşte activitatea politică, Mihai Stănişoară a fost vicepreşedinte al BPJ din PD Mehedinţi, apoi preşedinte al acestei organizaţii.

Din 2001 devine Secretar executiv al BPN al Partidului Democrat, iar în 2003 este ales membru supleant în CNC al Alianţei "DA" PNL-PD.