Osama bin Laden nu a murit, dar este grav bolnav, potrivit unei surse saudite, citate de revista "Time".
Publicaţia americană consideră, mai degrabă, că moartea teroristului de origine saudită nu este decât o ipoteză formulată de analişti ai serviciilor de la Riyad, fără a avea dovada solidă care să o susţină.
Revista citează, totuşi, o sursă saudită care, sub acoperirea anonimatului, dă asigurări că Riyadul a primit în ultimele săptămâni mai multe informaţii care indicau că bin Laden suferă de febră tifoidă. Maladia se transmite, în special, prin ingestia de apă, sau alimente gătite în apă contaminată. Poate fi însoţită de tulburări neurologice.
În 2002, moartea liderului terorist a fost anunţată de trei ori şi dezminţită ulterior. În 2005, responsabili militari americani şi pakistanezi au afirmat bin Laden suferă de probleme renale şi trebuie să facă dializă în mod regulat.
Cotidianul regional "Est Republicain" a preluat, sâmbătă, o notă a Direcţiei Generale a Serviciilor Externe, datată 21 septembrie, care afirmă că serviciile de informaţii saudite au căpătat convingerea că Osama ben Laden este mort. Teroristul în vârstă de 49 de ani ar fi fost, la 23 august, victima unei severe crize de febră tifoidă.
Saudiţii ar aştepta să obţină mai multe detalii şi mai ales să afle locul exact al înhumării sale, pentru a anunţa oficial vestea, potrivit notei citate. Ministrul francez al apărării, Michele Alliot-Marie, a ordonat deschiderea unei anchete privind scurgerea către presă a raportului clasat secret de apărare.
Moartea liderului al-Qaeda nu a fost confirmată la Riyad, Washington, Islamabad sau Paris.
BIN LADEN, MORT SAU BOLNAV
Luni, 25 Septembrie 2006 11:22
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- MESAJ DE LA BIN LADEN
Miercuri, 24 Mai 2006 03:34 - MESAJUL LUI ZAWAHIRI
Duminica, 03 Septembrie 2006 02:16 - COD NESCRIS
Duminica, 24 Septembrie 2006 02:49 - INFLUENŢA INTERNETULUI ASUPRA CONFLICTELOR
Duminica, 24 Septembrie 2006 12:19 - BIN LADEN AR PUTEA FI ÎN PAKISTAN
Luni, 02 Octombrie 2006 13:36 - AMERICAN ACUZAT DE TRĂDARE
Joi, 12 Octombrie 2006 10:19 - Terorismul ameninţă şi Balcanii de Vest
Luni, 16 Octombrie 2006 18:28
Comentariile cititorilor
1. teo
Luni, 25 Septembrie 2006 11:31
| Raspunde la comentariu


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
ONU acuză China că recurge sistematic la tortură şi critică Iranul, Phenianul şi Myanmarul
Astazi, ora 17:35ONU a criticat vineri statele acuzate adesea de nerespectarea drepturilor omului - cum ar fi Iranul, Coreea de Nord şi Myanmar -, dar cel mai aspru mesaj a fost transmis Chinei, pe care o acuză de folosirea sistematică a torturii,...
Americanii comemorează 45 de ani de la asasinarea lui John F. Kennedy
Astazi, ora 17:17Astăzi, la 45 de ani după şocul asasinatului lui John Fitzgerald Kennedy, American University preferă să îşi amintească de carisma şi de idealurile lui JFK, în loc de sfârşitul său tragic.
Turiştii din Elveţia se pot caza la un hotel de zero stele, dar cu protecţie antiatomică
Astazi, ora 16:55Un nou tip de hotel din Elveţia, inaugurat vineri într-un buncăr antiatomic, oferă confort minim, de zero stele, dar protecţie absolută în cazul unui atac nuclear. Totul - la preţuri fără concurenţă.
O navă americană de război a ancorat într-un port georgian, ceea ce riscă să irite Rusia
Astazi, ora 16:46O navă americană de război a ajuns sâmbătă în portul georgian Batumi, unde va rămâne timp de patru zile, dovadă că Statele Unite nu dau înapoi în faţa criticilor Rusiei şi continuă manevrele navale în Marea Neagră,...
Rusia ameninţă că va opri livrările de gaz către Ucraina din ianuarie 2009
Astazi, ora 14:06Gazprom, gigantul rus controlat de stat, îşi va opri livrările de gaz către Ucraina începând de la 1 ianuarie, dacă Moscova şi Kievul nu ajung la un acord privind un nou contract până la sfârşitul anului, a anunţat...
Cele mai CITITE din Externe
- Sinuciderea unui adolescent, văzută live pe webcam de sute de internauţi - VEZI VIDEO (2406)
- Americanii sunt rugaţi să facă pariuri legate de data asasinării lui Obama (1373)
- Hillary Clinton va fi viitorul secretar de Stat (959)
- Le Figaro a şters un inel cu diamant dintr-o fotografie a ministrului francez al Justiţiei (833)
- Biserica Ortodoxă rusă înfiinţează miliţii pentru a menţine ordinea pe străzi (438)
Cele mai VOTATE din Externe
- Biserica Ortodoxă rusă înfiinţează miliţii pentru a menţine ordinea pe străzi (3,88/5)
- Hillary Clinton va fi viitorul secretar de Stat (3,32/5)
- Americanii sunt rugaţi să facă pariuri legate de data asasinării lui Obama (3,04/5)
- Sinuciderea unui adolescent, văzută live pe webcam de sute de internauţi - VEZI VIDEO (1,52/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Americanii sunt rugaţi să facă pariuri legate de data asasinării lui Obama (13)
- Hillary Clinton va fi viitorul secretar de Stat (5)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Cod galben: Vreme deosebit de rece şi ninsori abundente în acest weekend
Astazi, ora 16:21Ninsoare, viscol şi frig - acestea sunt coordonatele meteo pentru weekend, potrivit Adminitraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), care, de altfel, a emis o avertizare cod galben pentru 26 de judeţe, valabilă de vineri, ora 22.00,...
- Un şofer constănţean ia peste picior un poliţist în loc să-i prezinte actele - VEZI VIDEO
- În judeţul Giurgiu campania electorală se face cu pistolul
- Delta Dunării ar putea rata un loc printre "Cele şapte minuni naturale ale lumii" din cauza nepăsării
- Arestul la domiciliu este o nouă prevedere din proiectul Codul de Procedură Penală
- Capitala riscă să rămână fără căldură şi apă caldă începând de luni
- Luni începe campania de vaccinare obligatorie pentru prevenirea cancerului de col uterin. Sunteţi de acord cu această măsură?
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Sătenii din Bacău au fost filmaţi primind peşte de la un candidat PSD
Astazi, ora 19:17Şi peştele a devenit marfă electorală. Jurnaliştii de la Academia Catavencu au intrat în posesia unor imagini în care localnicii unei comune băcăuane primesc peşte de la - spun ei - deputatul PSD Petru Gabriel Vlase, candidat...
- Germania - Rezultate din etapa a 14-a din Bundesliga
- Un şofer constănţean ia peste picior un poliţist în loc să-i prezinte actele - VEZI VIDEO
- Românii vor putea folosi semnătura digitală la notariate din 2009
- În prag de iarnă, sinistraţii din Săuceşti nu se pot muta încă în casele ridicate de Guvern
- În judeţul Giurgiu campania electorală se face cu pistolul
- Mircea Lucescu spune că victoria Braşovului a fost categorică
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
SUFOCAŢI DE CREDITE |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 6 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 23.11 | 24.11 |
| Timişoara | 4 °C | 6 °C |
| Arad | 3 °C | 3 °C |
| Bacău | 3 °C | 1 °C |
| Braşov | 0 °C | 8 °C |
| Cluj Napoca | 0 °C | 4 °C |
| Constanţa | 7 °C | 5 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2591 USD
| 1 EUR | 3,7938 RON |
| 1 USD | 3,013 RON |
| 1 GBP | 4,5132 RON |
| 1 CHF | 2,4678 RON |
| 100 HUF | 1,4248 RON |
| 100 JPY | 3,1684 RON |
| 1 BGN | 1,9397 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









