În urma solicitărilor, biletele din categoriile epuizate săptămâna aceasta au fost suplimentate, urmând ca zonele Gazon A şi tribuna VIP să fie reamenajate pentru a putea acomoda mai mulţi spectatori.
Cele mai dorite locuri au fost cele din Gazon A în zilele de 16 şi 17 iulie, când capetele de afiş vor fi Faithless, respectiv Pink Martini, şi cele din tribuna VIP din data de 18 iulie, avându-l ca headliner pe Gary Moore, acestea fiind sold-out cu mai puţin de trei săptămâni înainte de festival. Pentru a putea acomoda un număr mai mare de spectatori în aceste categorii, echipa de producţie a festivalului va opera modificări de ordin logistic pentru extinderea şi reamenajarea suprafeţei, biletele suplimentare fiind puse deja în vânzare.
Biletele pentru Ciuc Summer Fest, disponibile în toate categoriile şi pentru toată durata festivalului - respectiv 90 de lei în Gazon B, 160 de lei pentru Gazon A şi 220 de lei pentru Tribuna VIP - pot fi achiziţionate la acest preţ de pe site-ul www.myticket.ro şi din reşeaua magazinelor Diverta. În zilele de festival, biletele vor fi disponibile la casele de bilete plasate la intrarea în zona de festival, în incinta complexului Zone Arena, la preţurile de 110 lei, 180 lei şi 240 lei.
Ciuc Summer Fest se va desfăşura în perioada 16-18 iulie, la Zone Arena, şi îi va avea ca headlineri pe Faithless, Pink Martini şi Gary Moore, alături de care vor concerta şi Suie Paparude, Urma, Viţa de Vie, Sensor, Discoballs, L'orchestre de Roche, Kumm, Brum Conspiracy, Les Elephants Bizarres, E.M.I.L, The MOOoD şi The Mono Jacks.
Biletele la Ciuc Summer Fest au fost suplimentate
Ciuc Summer Fest se va desfăşura în perioada 16-18 iulie, la Zone Arena, şi îi va avea ca headlineri pe Faithless, Pink Martini şi Gary Moore.
Citeşte totul despre:
bilete, Ciuc Summer Fest, concert, epuizare, Faithless, festival, Gary Moore, Pink Martini, suplimentare








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M