Bilanţul seismului din Chile şi a valurilor seismice a ajuns la 795 de morţi, a anunţat marţi preşedintele chilian, relatează AFP.
Bilanţul anterior al seismului cu magnitudinea 8,8, unul dintre cele mai violente din ultimul secol, era de 723 de morţi şi 19 dispăruţi, potrivit Biroului naţional pentru situaţii de urgenţă (ONEMI). Aproape două milioane de persoane, un chilian din opt, au fost afectate.
Costul distrugerilor din Chile ar putea depăşi 15 miliarde de dolari, adică circa 10% din PIB-ul ţării, au calculat două companii americane. Experţii americani în riscuri financiare cred, însă, că bazele solide ale economiei Chile vor permite o refacere destul de rapidă.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M