Inundaţiile care au afectat recent capitala indoneziană au provocat moartea a 80 de persoane de la începutul lunii februarie, potrivit unui nou bilanţ anunţat sâmbătă de autorităţi, transmite AFP.

Un bilanţ precedent anunţa 50 de morţi. Majoritatea victimelor înregistrate au fost luate de ape, au murit în urma unor boli favorizate de inundaţii sau electrocutate, a precizat un oficial din celula de criză ministerială, într-o conferinţă de presă.

Inundaţiile au lăsat fără adăpost circa 500.000 de persoane.