50 de oameni şi-au pierdut viaţa din cauza temperaturilor extrem de scăzute, peste 300 de unităţi de învăţământ au trimis elevii acasă şi mii de locuinţe au rămas în frig din cauza presiunii scăzute la gaze. Acesta este bilanţul zilelor în care gerul a domnit peste România.
Au fost minus 33 de grade la Miercurea Ciuc, minus 32 la Târgu Lăpuş şi minus 28 la Întorsura Buzăului. Acestea sunt extremele, însă întreaga ţară s-a confruntat cu temperaturi sub 20 de grade celsius.
Serviciile de urgenţă au făcut faţă cu greu solicitărilor. Cu 20 la sută mai multe faţă de o perioadă obişnuită. Numărul căzuţilor în stradă şi al celor care au suferit de hipotermie s-a dublat.
Nu a fost frig doar afară, ci şi în casă, în multe locuri, din cauza presiunii scăzute la gaz. Cel mai mult a avut de suferit partea de nord a Moldovei, dar efectele s-au simţit în întreaga ţară. În capitală cinci cartiere au rămas fără căldură.
Din cauza presiunii scăzute la gaze, au fost închise peste 314 şcoli. Dintre acestea, 259 sunt din judeţul Botoşani, unde cursurile au fost suspendate complet timp de 48 de ore.
Chiar şi pacienţii din spitale au trebuit să îndure de frig. Numai în Bucureşti au avut astfel de probleme, 21 de unităţi spitaliceşti. Cele care nu au reuşit să găsească surse alternative de încălzire, au efectuat doar intervenţii chirurgicale de urgenţă.
Sistemul de transport a suferit şi el de pe urma temperaturilor foarte scăzute. 41 de trenuri au fost anulate,iar DN 73C închis între localităţile Curtea de Argeş şi Piatra. De asemenea, circulaţia s-a desfăşurat cu greutate pe două sectoare ale DN 7.
Porturile Constanţa, Mangalia, Midia şi canalul Sulina au fost închise.
Ţi-a plăcut articolul? BILANŢUL GERULUI
Vineri, 27 Ianuarie 2006 12:17
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Comentariile cititorilor


|
Cele mai CITITE din Contexte
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Cod galben: Vreme deosebit de rece şi ninsori abundente în acest weekend
Astazi, ora 16:21Ninsoare, viscol şi frig - acestea sunt coordonatele meteo pentru weekend, potrivit Adminitraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), care, de altfel, a emis o avertizare cod galben pentru 26 de judeţe, valabilă de vineri, ora 22.00,...
- Un şofer constănţean ia peste picior un poliţist în loc să-i prezinte actele - VEZI VIDEO
- În judeţul Giurgiu campania electorală se face cu pistolul
- Delta Dunării ar putea rata un loc printre "Cele şapte minuni naturale ale lumii" din cauza nepăsării
- Arestul la domiciliu este o nouă prevedere din proiectul Codul de Procedură Penală
- Capitala riscă să rămână fără căldură şi apă caldă începând de luni
- Luni începe campania de vaccinare obligatorie pentru prevenirea cancerului de col uterin. Sunteţi de acord cu această măsură?
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Sătenii din Bacău au fost filmaţi primind peşte de la un candidat PSD
Astazi, ora 19:17Şi peştele a devenit marfă electorală. Jurnaliştii de la Academia Catavencu au intrat în posesia unor imagini în care localnicii unei comune băcăuane primesc peşte de la - spun ei - deputatul PSD Petru Gabriel Vlase, candidat...
- Germania - Rezultate din etapa a 14-a din Bundesliga
- Un şofer constănţean ia peste picior un poliţist în loc să-i prezinte actele - VEZI VIDEO
- Românii vor putea folosi semnătura digitală la notariate din 2009
- În prag de iarnă, sinistraţii din Săuceşti nu se pot muta încă în casele ridicate de Guvern
- În judeţul Giurgiu campania electorală se face cu pistolul
- Mircea Lucescu spune că victoria Braşovului a fost categorică
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
SUFOCAŢI DE CREDITE |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 6 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 23.11 | 24.11 |
| Timişoara | 4 °C | 6 °C |
| Arad | 3 °C | 3 °C |
| Bacău | 3 °C | 1 °C |
| Braşov | 0 °C | 8 °C |
| Cluj Napoca | 0 °C | 4 °C |
| Constanţa | 7 °C | 5 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2591 USD
| 1 EUR | 3,7938 RON |
| 1 USD | 3,013 RON |
| 1 GBP | 4,5132 RON |
| 1 CHF | 2,4678 RON |
| 100 HUF | 1,4248 RON |
| 100 JPY | 3,1684 RON |
| 1 BGN | 1,9397 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











