Furia apelor a făcut ravagii în trei dintre judeţele care au fost sub incidenţa codului portocaliu. Zeci de case din şapte localităţi au fost inundate şi sute de persoane au fost evacuate din locuinţe. În plus, din cauza aluviunilor aduse de ape, mai multe drumuri naţionale şi judeţene au devenit impracticabile.

Potrivit primelor statistici ale autorităţilor, cel mai lovit judeţ este Maramureş, unde au fost afectate patru localităţi: Botiza, Berbeşti, Baia Sprie şi Giuleşti. Furia apelor a distrus 19 locuinţe, 55 de gospodării, 126 hectare de păşune, 38 de fântâni dar şi 3 km şi jumătate de drumuri judeţene. Suceava este cel de al doilea judeţ în care inundaţiile au provocat pagube importante.

Într-o singură localitate, Dorna Arini, din cauza aglomerării de gheţuri pe râul Bistriţa, cinci case şi 15 anexe gospodăreşti au fost inundate. De asemenea, 30 de hectare de teren agricol au fost distruse, iar pe trei kilometri de drum naţional era imposibil de circulat. Din cauza topirii zăpezilor şi a scurgerilor pe versanţi şi în judeţul Bistriţa două localităţi au fost afectate. Şase gospodării au fost inundate şi două podeţe distruse.

Autorităţile monitorizează în continuare situaţia cursurilor de apă şi sunt pregătite să întervină dacă apele vor continua să crească.