Nebuloasa este formată dintr-un inel strălucitor, măsurând aproape 20 de mii de miliarde de kilometri, presărat cu noduri gazoase care seamănă cu diamantele unui colier, spune NASA, scrie Mediafax.
Se pare că nebuloasa a fost produsă de o pereche de stele care aveau orbitele foarte apropiate. În urmă cu aproximativ 10.000 de ani una dintre stele, îmbătrânită, şi-a mărit volumul până aproape a cuprins steaua pereche. Steaua mai mică a continuat să orbiteze în interiorul straturilor exterioare de gaz ale astrului pereche, crescând astfel viteza de rotaţie a gigantului.
Steaua care şi-a mărit volumul a dezvoltat o viteză de rotaţie atât de mare încât straturile de gaze de la exterior au început să se împrăştie în spaţiu. Datorită forţei centrifuge, cea mai mare parte a gazului s-a împrăştiat în zona ecuatorului stelei, formând acest colier. Nodurile strălucitoare din inel nu sunt altceva decât aglomerări gazoase.
Nebuloasa colier se află la o depărtare de 15.000 de ani lumină, în constelaţia Sagitta (Săgeata). În această imagine capturată de Hubble pe 2 iulie, albastrul strălucitor este hidrogenul, oxigenul se vede verde iar azotul roşu.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M