Şi astăzi poliţiştii vor împânzi DN1, decişi să domolească avântul şoferilor. Ieri, acţiunea agenţilor de circulaţie a dat roade după numai câteva ore. Încă din prima parte a zilei au fost amendaţi zeci de şoferi, iar cu ajutorul sistemului de monitorizare video, poliţiştii au depistat două maşini de lux furate, date în urmărire generală.
În plus, şoferul uneia dintre ele a fost arestat, pentru că se sustrăgea de la executarea unei pedepse cu închisoarea.
Acţiunea de proporţii a poliţiei rutiere din acest week-end, de pe DN1, este motivată de faptul că în ultima vreme, pe drumul naţional 1 au avut loc foarte multe accidente rutiere, provocate de indisciplina la volan.
Chiar vineri seara, la graniţa dintre judeţele Sibiu şi Alba, doi militari în termen, ambii de 20 de ani, au murit după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un TIR.
Încă de vineri, poliţiştii au împânzit drumul spre Valea Prahovei, după ce în ultimele weekend-uri au avut loc foarte multe accidente grave din cauza indisciplinei în trafic.
Concret, în zilele de 10, 11 şi 12 noiembrie, sistemul de supraveghere video existent pe DN1 va fi dublat de efective importante de agenţi de circulaţie. Aceştia vor urmări portul centurii de siguranţă, viteza de deplasare şi modul în care sunt efectuate depăşirile.
Poliţiştii încearcă astfel să stopeze lanţul de tragedii rutiere înregistrate în ultimul timp din cauza indisciplinei şoferilor.
Foto NewsIn
Big Brother la pătrat pe DN1
Vineri, 10 Noiembrie 2006 12:47
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Tragedii rutiere
Marti, 24 Octombrie 2006 07:39 - DN1 se închide pentru vehiculele comerciale
Miercuri, 01 Noiembrie 2006 14:11 - Poliţiştii au montat radare bine ascunse pe DN2
Sambata, 04 Noiembrie 2006 15:38 - Accident cu pericol de explozie pe DN 1, lângă Sibiu
Luni, 06 Noiembrie 2006 10:53 - Trafic de coşmar la ieşirea din Bucureşti spre Ploieşti
Vineri, 10 Noiembrie 2006 20:41 - Peste 4.000 de şoferi sancţionaţi pe DN1
Luni, 13 Noiembrie 2006 19:24 - 20 de judeţe din ţară sunt sub lupa poliţiştilor
Sambata, 18 Noiembrie 2006 09:32 - Domino uman împotriva accidentelor rutiere
Sambata, 18 Noiembrie 2006 10:17 - Radarul de la sfârşitul săptămânii
Sambata, 25 Noiembrie 2006 07:28 - Traficul se închide şi pe Splaiul Independenţei
Luni, 27 Noiembrie 2006 06:47
Comentariile cititorilor
4. vasile badoi
Duminica, 12 Noiembrie 2006 18:26
| Raspunde la comentariu
3. petro
Sambata, 11 Noiembrie 2006 17:52
2. c.c
Sambata, 11 Noiembrie 2006 11:16


1. florin
Vineri, 10 Noiembrie 2006 15:42
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Cinci oameni au fost răniţi după ce maşina în care se aflau a căzut într-un râu din judeţul Bistriţa-Năsăud
Astazi, ora 16:41Cinci oameni au fost răniţi în judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce maşina în care se aflau a căzut într-un râu de la zece metri înălţime. Una dintre victime, cu fractură de coloană, a intrat în şoc hipotermic şi a fost...
Examenul pentru permisul auto se va da pe calculator, de luna viitoare, şi în Bucureşti
Astazi, ora 13:22Proba teoretică pentru examenul de permis de conducere în Capitală va fi susţinută, începând de luna viitoare, pe calculator, conform şefului Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a...
Peste 150 de egipteni susţin că au fost păcăliţi de patronul unei firme de construcţii
Astazi, ora 12:21Au ales România pentru un trai mai bun, dar tot ce au găsit a fost contrar aşteptărilor. Este povestea a 153 de muncitori egipteni care şi-au părăsit ţara pentru a face bani în Capitală. Cu toate acestea, nici până acum nu au...
Românii vor putea lucra în continuare temporar în agricultură în Spania
Astazi, ora 11:15Românii care doresc să lucreze temporar în Spania vor fi selecţionaţi în continuare pentru munci în agricultură, informează RRA, citând surse din Ministerul spaniol al Muncii şi Migraţiei, după ce Madridul anunţase că...
Trei oameni au murit în urma unui accident în care au fost implicate un autocar şi un autoturism de teren
Astazi, ora 10:11DN 1 a fost blocat total aproape două ore în această dimineaţă între Sinaia şi Comarnic din cauza unui grav accident de circulaţie. În coliziune a fost implicat un autocar plin cu pasageri şi un autoturism de teren. Trei oameni...
Cele mai CITITE din Social
- Un mall din Galaţi s-a prăbuşit după ce muncitorii au săpat prea mult la fundaţie - VEZI VIDEO (3795)
- Un angajat al SRI a murit într-un grav accident de circulaţie (1646)
- Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident, după ce a pierdut controlul motocicletei (1148)
- Trei morţi în urma unui accident rutier în zona localităţii Călugăreni, judeţul Giurgiu (1147)
- Seminţele din trompeta-îngerilor, folosite ca drog de tinerii din Miercurea-Ciuc (1071)
Cele mai VOTATE din Social
- Bolnavii de SIDA, homosexualii şi romii sunt cele mai discriminate categorii sociale din România. Cum comentaţi? (3.88/5)
- Şapte pieţe volante vor funcţiona în acest weekend în Bucureşti (3.8/5)
- Trei morţi în urma unui accident rutier în zona localităţii Călugăreni, judeţul Giurgiu (3.4/5)
- Insula Ada Kaleh, paradisul locuit încă din Antichitate, scufundată pentru construirea Porţilor de Fier. VEZI GALERIE FOTO (3.2/5)
- Un mall din Galaţi s-a prăbuşit după ce muncitorii au săpat prea mult la fundaţie - VEZI VIDEO (2.96/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Bolnavii de SIDA, homosexualii şi romii sunt cele mai discriminate categorii sociale din România. Cum comentaţi? (113)
- Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident, după ce a pierdut controlul motocicletei (45)
- Moartea albă. Peste 40.000 de români sunt dependenţi de droguri. Cum comentaţi? (39)
- Sorin Oprescu a vorbit cu bucureştenii prin intermediul tehnologiei 3G (22)
- Un angajat al SRI a murit într-un grav accident de circulaţie (19)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Bărbatul care a tras cu arma asupra a doi tineri nu a fost arestat, pentru că nu este clar ce s-a întâmplat
Astazi, ora 16:31Şoferul de la Parchetul General care a fost implicat în scandalul de sâmbătă seara în care s-a folosit o armă de vânătoare nu a fost arestat, pentru că nu s-a stabilit situaţia de fapt, a declarat, astăzi, pentru NewsIn,...
- Insula Ada Kaleh, paradisul locuit încă din Antichitate, scufundată pentru construirea Porţilor de Fier. VEZI GALERIE FOTO
- Mai multe familii de romi şi-au instalat corturile în curtea Spitalului Judeţean Arad ... ca să fie mai aproape de rudele internate
- Actorul Ilarion Ciobanu a încetat din viaţă
- Băsescu către românii din Italia: Vă aştept acasă în cel de-al doilea mandat
- Bolnavii de SIDA, homosexualii şi romii sunt cele mai discriminate categorii sociale din România. Cum comentaţi?
- Un suporter a făcut infarct înainte de meciul România-Lituania. Imagini şocante!
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Cinci oameni au fost răniţi după ce maşina în care se aflau a căzut într-un râu din judeţul Bistriţa-Năsăud
Astazi, ora 16:41Cinci oameni au fost răniţi în judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce maşina în care se aflau a căzut într-un râu de la zece metri înălţime. Una dintre victime, cu fractură de coloană, a intrat în şoc hipotermic şi a fost...
- Peste 42% din angajaţii din România spun că au salarii mai mici sau la fel ca anul trecut
- Bărbatul care a tras cu arma asupra a doi tineri nu a fost arestat, pentru că nu este clar ce s-a întâmplat
- Serbia - Zeman a fost demis de la Steaua Roşie Belgrad, Hagi posibil înlocuitor
- Ciprian Marica şi-a cerut scuze publice fanilor naţionalei pentru înfrângerea cu Lituania
- Primăria Sectorului 2 pierde, în primă instanţă, procesul împotriva Curţii de Conturi
- Dani Coman nu mai suportă situaţia în care se află
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

Soare
| mai multe
| Romania | 08.09 | 09.09 |
| Timişoara | 30 °C | 28 °C |
| Arad | 29 °C | 24 °C |
| Bacău | 32 °C | 24 °C |
| Braşov | 31 °C | 25 °C |
| Cluj Napoca | 32 °C | 25 °C |
| Constanţa | 28 °C | 25 °C |
| Europa | 08.09 | |
| Atena | 36 °C | |
| Berlin | 21 °C | |
| Helsinki | 15 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 28 °C | |
| Moscova | 26 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.6059 RON |
| 1 USD | 2.5318 RON |
| 1 GBP | 4.4666 RON |
| 1 CHF | 2.2715 RON |
| 100 HUF | 1.4934 RON |
| 100 JPY | 2.3812 RON |
| 1 BGN | 1.8436 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








