"Din tot ceea ce am văzut, timp de patru seri petrecute împreună, el nu pare să fie prea fericit", aşa îl descrie pe Berlusconi Ruby Rubacuori, Karima El Mahroug pe numele ei adevărat, tânăra dansatoare de la care a pornit scandalul. Ea a acceptat să discute cu jurnaliştii ziarului La Reppublica.
Ruby a oferit o imagine foarte diferită a controversatului lider italian faţă de modul în care acesta este de obicei perceput, un petrecăreţ vesel şi exuberant.
"Poate părea fericit atunci când îl priveşti. Are mulţi bani, tot ceea ce atinge se transformă în aur şi tot ceea ce face funcţionează. Dar asta nu este totul în viaţă. Din punctul meu de vedere are foarte mulţi bani, dar nu mai are dorinţe, lucruri pe care doreşte să le facă. Şi apoi mi-a spus că şi-a petrecut Anul Nou de unul singur, privind la televizor. Nu cred că este prea fericit. Cred că este o persoană care suferă mult din cauza singurătăţii", spune dansatoarea.
Majoritatea acuzaţiilor aduse împotriva lui Silvio Berlusconi au fost cauzate de către presupusa sa relaţie cu Ruby în 2010, aceasta având 17 ani în acel moment. Tânăra dansatoare recunoaşte că a primit suma de 7.000 de Euro după ce a participat la o petrecere în vila politicianului, dar neagă faptul că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu acesta.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M