Berlusconi a scăpat însă întotdeauna de condamnare, fie pentru că s-au prescris faptele, fie pentru că a fost achitat. Premierul le-a mulţumit parlamentarilor italieni pentru că l-au "eliberat", acordându-i imunitate penală, printr-o lege adoptată săptămâna aceasta.

"În sfârşit, magistraţii nu mă mai pot persecuta", a declarat miliardarul în vârstă de 71 de ani, potrivit senatorilor care au participat la o reuniune cu uşile închise, miercuri. "De acum, sâmbăta voi putea lucra liniştit şi nu va mai trebui să mă întâlnesc cu avocaţii", a glumit el.

Promulgată miercuri de preşedintele italian Giorgio Napolitano, legea suspendă urmăririle penale în cazul celor mai înalţi patru oficiali ai statului - şeful statului, premierul şi preşedinţii celor două camere ale Parlamentului - pe perioada unui mandat.

Aceasta este o victorie pentru liderul conservator, care susţine că procurorii încearcă să îl doboare încă de când a intrat în politică, în urmă cu 14 ani. Pe de altă parte, criticii consideră că legea vizează să îl scape pe Berlusconi de neplăceri legale.

Legea îi va permite lui Berlusconi, urmărit în justiţie de zeci de ori, fără a fi condamnat vreodată definitiv, să nu mai fie îngrijorat de procese în cursul mandatului său de cinci ani. Procesul de la Milano, în care premierul şi fostul său avocat David Mills sunt acuzaţi de corupţie, va fi suspendat.

Premierul poate alege, însă, să renunţe la imunitate şi să lupte în instanţă împotriva acuzaţiilor.