Spre deosebire de agenţia de rating Moody's, care a anunţat, luni, că se aşteaptă ca România să intre în recesiune în 2009, BERD a anunţat miercuri că se aşteaptă la o creştere a economiei româneşti de 7,5% în 2008, faţă de 6% în 2007, urmând ca în 2009 aceasta să se situeze la 3%.
"România continuă să aibă perspective favorabile pe termen lung, deşi pe termen scurt va cunoaşte o reducere a creşterii sale economice. Principalele provocări cărora va trebui să le facă faţă vor fi menţinerea disciplinei fiscale şi atragerea de noi investiţii în companii şi infrastructură", a precizat economistul BERD pentru Europa de Sud-Est, Peter Sanfey.
Raportul BERD privind tranziţia în 2008, publicaţie care prezintă evoluţia şi progresul reformelor în ţările de operare ale BERD, întrevede o diminuare a creşterii economice în aceste ţări, de la 7,5% în 2007 până la 6,3% în 2008 şi mai departe până la 3% în 2009.
BERD estimase în luna mai a acestui an, că economia României va creşte cu 5% în 2009, după care şi-a revizuit estimările la 4% în raportul din 5 noiembrie, pentru ca în raportul prezentat pe 25 noiembrie să îşi modifice din nou estimarea, la 3%.
Pentru 2008, BERD şi-a modificat estimarea în creştere, de la 5% la 7,5%, după ce România a înregistrat un avans record, de 8,8%, în primul semestru.
În 2007, PIB al României a avut o creştere anuală de 6%, ceva mai mică decât în 2006, când economia avansase cu 7,9%.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M