Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

BERD a redus drastic prognoza de creştere economică a României

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a înrăutăţit prognoza de creştere economică a României pentru acest an de la 1,1% la 0,8%, ca urmare a încetinirii economice din zona euro, şi a avertizat că două din cele 29 de ţări monitorizate, Ungaria şi Slovenia, vor înregistra contracţie economică.

Oficial BERD:Problema principală a sectorului energetic românesc este vechimea echipamentelor
Oficial BERD:Problema principală a sectorului energetic românesc este vechimea echipamentelor / FOTO: karadeniz-press.ro

În precedentul raport privind perspectivele ţărilor în care operează BERD, din octombrie, banca a înrăutăţit puternic estimarea de creştere economică a României, de la 3,8% la 1,1%.

"Până recent, economia României se afla pe drumul de a înregistra o creştere economică robustă în acest an, după o recuperare modestă anul trecut. Încetinirea economică din zona euro are deja un impact semnificativ de atenuare asupra exporturilor României, iar o continuare a înrăutăţirii este probabilă în lunile următoare", se arată în raportul BERD, citat de Mediafax.

Criza din Grecia afectează economia românească mai ales pe canalul bancar, în timp ce sprijinul continuu din partea FMI oferă o protecţie importantă.

Pentru regiunea în care operează, incluzând state din Asia Centrală, BERD se aşteaptă la un avans economic de 3,1% în acest an, uşor mai redus faţă de prognoza anterioară de 3,2% şi bazat pe presupunerea că nu va avea loc o agravare puternică a crizei din zona euro.

Încetinirea economică din ţările în care activează BERD se datorează în mare parte creşterii economice semnificativ mai slabe în Europa de Sud-Est, expusă în mod deosebit la problemele din zona euro. Mai multe ţări din regiune vor intra în recesiune în acest an, estimează analiştii băncii. Creşterea economică încetineşte şi în Europa de Est şi Caucaz, în timp ce Rusia şi Comunitatea Statelor Independente, mai puţin integrate cu Europa de Vest, vor continua probabil să înregistreze rate de creştere "respectabile", presupunând că preţurile la materii prime se menţin ridicate.

Pentru Europa de Sud-Est, din care face parte şi România, BERD a înrăutăţit estimarea de creştere a PIB de la 1,6% la 1%. Scăderea de 0,6 puncte procentuale este de două ori mai amplă decât în cazul României.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro