"În conformitate cu statutul, domnul Apostu este suspendat şi, dacă cumva se va menţine arestul pe 29 de zile, atunci devine exclus. Între timp, a apărut şi codul de conduită care adaugă la statut, detaliază anumite proceduri. Practic, domnul Apostu, în clipa asta, nu e în partid, în momentul în care lucrurile o să mai evolueze automat sau prin decizia organizaţiei de Cluj se pot lua şi alte decizii", a afirmat Berceanu, la B1Tv.
"Potrivit statutului, în clipa asta el este suspendat din partid. În momentul în care intervine arestarea preventivă, este suspendat din partid automat. Rămâne suspendat până când există hotărârea definitivă şi irevocabilă a justiţiei", a mai spus el.
De menţionat că, potrivit Codului etic al PDL, în cazul arestării preventive se aplică suspendarea din calitatea de membru. Aceasta sancţiune se poate cumula cu orice altă sanciune sau poate fi înlocuită cu sancţiunea excluderii din partid.
Radu Berceanu a susţinut că, în cazul Apostu, PDL ar fi trebuit să transmită un comunicat clar, iar secretarul general al PDL Ioan Oltean ar fi putut să spună clar şi decis că primarul Clujului nu este girat de nimeni şi că este suspendat, iar dacă "evoluează cât de puţin lucrurile, va fi scos din partid".
În plus, senatorul este de părere că Emil Boc ar trebui să spună "cât de curând ceva foarte clar" despre situaţia lui Sorin Apostu, care i-a fost viceprimar când conducea Clujul. "Poate fi făcută o anumită legătură, şi atunci cred că ar trebui să tranşeze clar chestiunea, să nu lase să se gloseze prea mult pe subiect. Nu cred că erau în aşa relaţii apropiate", a susţinut el.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M