Berceanu: Parlamentul lucrează ca dansul fetelor de la Căpâlna
Radu Berceanu a declarat luni, înainte de reuniunea Biroului Permanent al PD-L, că unicameralismul este susţinut "doar de democrat-liberali şi de poporul român". Democrat-liberalul a subliniat totodată că este un susţinător al parlamentului cu o singură cameră încă din 1990.
Liderii PD-L s-au reunit pentru a stabili poziţia adoptată în cadrul consultărilor de la Cotroceni
"Personal, cred cu tărie, din 1990 când s-a discutat prima dată despre Constituţie, că e foarte corect să avem un Parlament cu o singură cameră. De atunci, am rămas parlamentar şi am văzut evoluţia felului în care se lucrează. Se lucrează greu, se lucrează complicat, sub forma dansului fetelor de la Căpâlna, un pas înainte, doi înapoi, doi înainte, e o mişcare complicată", a precizat liderul PD-L.
Berceanu a mai spus că "un parlament cu o singură cameră nu înseamnă să se desfiinţeze una dintre ele", explicând să senatorii se tem că se va desfiinţa Senatul, iar deputaţii nu vor desfiinţarea Camerei lor. "O să fie un parlament cu o singură cameră, la următoarele alegeri, şi toţi vor candida pentru acea cameră", a declarat liderul PD-L.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Biserici de sezon
Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?
Nepoata vicelui CJ Valcea retinuta pentru...
Reacţii aprige la înscrierea lui Oajdea în...








Feedback

