Autorităţile locale şi operatorii din turism trebuie să lucreze împreună, pentru a avea interese comune, a declarat ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. În opinia sa, cele două părţi trebuie să stabilească un plan comun de dezvoltare a regiunii sau a staţiunii şi nu pe sectoare, aşa cum s-a întâmplat cu Litoralul românesc, a adăugat ministrul.

El a dat ca exemplu staţiunea Mamaia, unde spaţiile verzi dintre hoteluri erau murdare în sezonul estival, pentru că ele nu aparţin nimănui. Ministrul Transporturilor a precizat că stategia de privatizare fărâmiţată a turismului nu a fost una prea reuşită.
Headline

"La noi, fărâmiţarea asta a determinat interese divergente şi în momentul în care cineva are hotelul, cineva restaurantul şi altcineva braseria, autoritatea locală are terenul dintre, sigur că e mai greu să se creeze un cadru general, care să fie plăcut, să atragă turistul", a declarat Radu Berceanu.