Anghel Sandu a fost adus, în jurul orei 9.00, la Curtea de Apel Craiova, susţinându-şi nevinovăţia în faţa instanţei.
Ulterior, după deliberări, magistraţii au decis ca Bercea Mondial să rămână în arest.
"Judecătorii Curţii de Apel Craiova au admis recursul formulat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt", a declarat judecătorul Aurel Ilie, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Craiova.
Potrivit MEDIAFAX, Tribunalul Olt a dispus, săptămâna trecută, înlocuirea măsurii arestării preventive cu interdicţia de a părăsi localitatea în cazul lui Sandu Anghel, fiind a cincea decizie de eliberare pronunţată de această instanţă.
Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, a fost arestat preventiv în 20 februarie, într-un dosar în care este cercetat pentru tentativă de omor, după ce şi-ar fi înjunghiat nepotul, pe Ionuţ Anghel, zis Mercedes, care în urma incidentului a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova.
În aprilie, Bercea Mondial a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare şi portul cuţitului, fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa ori integritatea corporală a persoanelor.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M