Tribunalul Olt a admis, marţi, cererea lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu fără încuviinţarea instanţei, decizia putând fi atacată cu recurs.
Este pentru a patra oară în ultimele luni când Tribunalul Olt decide că Sandu Anghel poate fi cercetat în libertate, însă procurorii au făcut de fiecare dată recurs, cererea lor fiind admisă de Curtea de Apel Craiova, potrivit NewsIn.
Bercea Mondial a fost arestat preventiv după ce, pe 17 februarie 2011, şi-ar fi înjunghiat un nepot. El a părăsit localitatea de domiciliu după comiterea agresiunii, motiv pentru care a fost pus sub urmărire, fiind depistat în seara zilei de 19 februarie, în Capitală.
Sandu Anghel a fost trimis în judecată alături de soţia şi unul dintre fii săi. Înainte să fie prins, Bercea Mondial a fost interceptat când le spunea soţiei sale şi altor apropiaţi cum să ia legătura cu martorii la incidentul în care şi-a înjunghiat un nepot şi să le spună să dea declaraţii favorabile lui, potrivit rechizitoriului transmis instanţei. Pentru sustragerea de la răspundere penală, prin intermediul soţiei şi fiului să Florin, Bercea l-a determinat pe un al fiu al său, minor, să ia asupra sa fapta şi să declare că el a fost cel care a înjunghiat victima, cu un briceag.
Bercea Mondial poate fi eliberat
PUBLICAT
Marţi, 20 Decembrie 2011 12:37
ACTUALIZAT
Marţi, 20 Decembrie 2011 13:25
SURSA
REALITATEA.NET
Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, ar putea fi pus în libertate. Magistraţii de la Tribunalul Olt au schimbat măsura arestării preventive cu interdicţia de a părăsi municipiul Slatina. Procurorii pot face recurs în acest caz.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M