Interlopul Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, acuzat de tentativă de omor calificat, a primit, duminică, mandat de arestare pentru 29 de zile. Şentinţa a fost dată de Tribunalul Olt. Recursul înaintat de avocaţii interlopului se va judeca miercuri.
Bercea Mondial este un personaj extrem de controversat situat între oameni politici, magistraţi şi interlopi periculoşi. Atât cu unii, cât şi cu ceilalţi, Bercea are legături de prietenie, sau chiar de rudenie. Legăturile lui Bercea Mondial cu persoane influente sunt menţionate şi de magistraţii olteni, care au dispus arestarea sa preventivă.
"Conduita generală a inculpatului este caracterizată prin megalomanie şi spirit dominator, care i-au fundamentat convingerea că atitudinea sa ilicită nu va ajunge să fie sancţionată penal, pe baza numeroaselor sale legături de afinitate prin alianţe realizate cu persoane cu funcţie de conduită publică importante, care i-au botezat pe fiii săi, aşa cum rezultă din chiar declaraţia inculpatului, luată la această instanţă", se arată în referatul Tribunalului Olt.
De departe cel mai cunoscut dintre cei care se înrudesc cu Bercea Mondial este Mircea Băsescu. Fratele Preşedintelui României a botezat-o pe una dintre nepoatele temutului interlop. Tot în relaţii de cumetrie cu temutul interlop mai sunt şi alte "nume mari". Printre cei care i-au botezat copiii lui Bercea Mondial se numără Theodor Stolojan, foştii magistraţi Maria Huza şi Gheorghe Brenciu, Gabriel Diaconu, fost viceprimar al oraşului Slatina, şi Nicolae Grădinaru, fost prefect de Olt.
Bercea Mondial a lăsat impresia, în mai multe rânduri, că este apropiat de oameni politici foarte influenţi. A dansat alături de preşedintele Traian Băsescu şi i-a oferit un medalion din aur Mariei Băsescu, soţia preşedintelui. Tot în anul 2009 a declarat că îl sprijină pe Mircea Geoană în campania electorală. Geoană susţine însă că nu a beneficiat, în niciun mod, de sprijinul lui Bercea Mondial. În acest timp, Bercea petrecea alături de cunoscuţi interlopi.
Bercea Mondial este cunoscut ca un apropiat al multora dintre liderii clanurilor din Bucureşti.
Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost reţinut, sâmbătă, 19 februarie, după aproape 48 de ore de căutari. Interlopul este cercetat pentru tentativă de omor, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.
"Eu sunt nevinovat, pe cuvântul meu, fraţii mei sunt nişte proşti", a declarat Bercea Mondial, la ieşirea de la Parchet. Interlopul a mai spus, la fel cum a declarat şi soţia sa sâmbătă, că fiul său de 14 ani este cel care l-a înjunghiat pe tânăr.
Dacă iniţial declarase că în seara în care a fost înjunghiat nepotul său nu se afla în localitate, în ultima declaraţie dată duminică dimineaţa la Parchet, Sandu Anghel şi-a schimbat povestea. Interlopul a recunoscut că se afla în bar joi seara, dar spune că nu a văzut ce s-a întâmplat cu nepotul său.
Ceilalţi membri ai familiei şi-au schimbat însă declaraţia de pe o zi pe alta. Un alt fiu al lui Bercea Mondial, Marian Anghel, în vârstă de 23 de ani, a declarat, duminică dimineaţa, că tatăl său este nevinovat şi s-a autodenunţat că l-a înjunghiat pe Mercedes în bar. "Eu am dat cu cuţitul, nu ştiu de ce l-a restat poliţia pe tata, nu el e vinovat", a spus Marian Anghel.
Procurorii susţin însă că au probe. "Avem probe zdrobitoare împotriva lui. Avem declaraţii, martori, interceptări, avem probe suficiente. Prin arestarea lui s-a tăiat subvenţia la multe persoane sus-puse", a declarat procurorul Eugen Iacobescu.
Nepotul înjunghiat al lui Bercea Mondial are 17 ani şi se află la Spitalul de Urgenţă din Craiova.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M