Benfica şi Vitoria au făcut apel pe 26 iunie la decizia UEFA prin care Porto a fost reprimită în Liga Campionilor.
În luna mai, Federaţia Portugheză. a sancţionat clubul FC Porto pentru implicarea în mai multe meciuri aranjate în sezonul 2003-3004. Comisia de Disciplină a Federaţiei Portugheze a depunctat gruparea "dragonilor", a stabilit o amendă de 150.000 de euro şi l-a suspendat pentru o perioadă de doi ani pe preşedintele Jorge Pinto da Costa.
Pe 4 iunie, UEFA a decis excluderea grupării FC Porto, care a câştigat campionatul în acest sezon în Portugalia, din Liga Campionilor, din cauza implicării în acest scandal. Ulterior, cazul a luat o nouă turnură, iar după ce preşedintele lui FC Porto a fost achitat de instanţele juridice din Portugalia, cazul lui Porto a fost revizuit şi de către UEFA, care a decis să reprimească gruparea portugheză în Liga Campionilor.
Benfica şi Vitoria Guimaraes ar fi profitat de eliminarea lui Porto din Ligă: "vulturii"ar fi intrat în ultimul tur preliminar, în timp ce Vitoria s-ar fi calificat direct în grupele Ligii. Cele două grupări au atacat decizia UEFA prin care a admis-o pe Porto în Ligă, şi au făcut apel la CAS, însă demersul lor nu s-a soldat cu succes. Marţi, Curtea de Arbitraj Sportiv de la Laussane a decis respingerea apelului, din cauza unei erori procedurale.
Costurile financiare ale întregului caz vor fi suportate de către cele două cluburi, împreună cu UEFA, a mai anunţat CAS într-o declaraţie de presă.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M