Fotbaliştii David Beckham, Wayne Rooney şi Thierry Henry apar într-un filmuleţ difuzat de un site al grupării teroriste Al-Qaida, în care cele trei staruri sunt condamnate pentru influenţa pe care o au asupra tinerilor musulmani, fiind numiţi Diavoli sau Criminali, informează News of the World.
Filmul respectiv a putut fi vizionat pe un site al Al-Qaida lansat din Glasgow, precum şi pe Youtube. În el apar pozele celor trei fotbalişti, însoţite de mesaje de genul "De ce îi iubeşti pe cei ce fac rău?", precum şi imagini cu cimitire, cadavre. Imaginile sunt acompaniate de pasaje dintr-o predică a unui cleric în care se menţionează că musulmanii pasionaţi de sport sau muzică sunt damnaţi, la fel ca "necredincioşii" pe care îi admiră. Alte celebrităţi care apar în filmul în cauză sunt cântăreţii P. Diddy şi Justin Timberlake. În finalul filmului, tinerii sunt îndemnaţi să treacă la fapte.
Neil Doyle, expert în problemele legate de terorism, crede că filmul face din cei trei jucători potenţiale victime ale terorismului. "Fără îndoială, acest film face ca sportivii să fie potenţiale ţinte. Alegând cuvintele cu atenţie, folosind expresii cu dublu înţeles şi ameninţări voalate, cei care au făcut filmul încearcă să rămână în limitele legii. Însă este clar că încearcă să incite, iar imaginile cadavrelor şi mormintelor sunt provocatoare şi întăresc această idee", a declarat Doyle.
Beckham, Henry şi Rooney, posibile ţinte ale grupării teroriste Al-Qaida
Mozaic sportiv
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din SPORT








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M