David Beckham a renăscut atunci când toată lumea îl credea în avionul către Los Angeles. Vedeta lui LA Galaxy din vară a creat două goluri pentru naţională chiar în primul meci oficial după mondialul de anul trecut şi a revenit printre oamenii de bază ai Realului în duelul pentru titlu în Primera Division.

În decurs de 6 luni, David Beckham a fost în iad şi s-a întors. Din căpitan al naţionalei Angliei, neconvocat de noul selecţioner. Din titular cert la Real, doar rezervă. Contractul semnat cu americanii de la LA Galaxy părea că i-a pecetluit soarta: o carieră încheiată cu un tun financiar.

Beckham a vrut să ne arate că lucrurile stau altfel. Englezul a revenit în primul unsprezece la Real iar jocul său a sclipit încă o dată, trupa lui Capello pornind acum din postura de favorită la titlul din Primera. Steve McClaren avea probleme la naţională şi l-a chemat pe Beckham care a rezolvat jocul cu Estonia din preliminariile Euro 2008 cu două pase decisive.