Procesul-verbal privind referendumul din 19 mai pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost trimis, astăzi, în jurul orei 14.30, la Curtea Constituţională care urmează să se pronunţe în privinţa validării rezultatelor.

Procesul-verbal a fost semnat de toţi cei şapte judecători ai Biroului Electoral Central (BEC) şi de delegatul din partea PD, în timp ce repezentanţii PNL, PC şi PRM au refuzat să semneze. Reprezentanţii UDMR şi PSD au semnat procesul-verbal, însă cu diferite obiecţiuni.

Cele trei partide care au refuzat să semneze au motivat acest lucru prin faptul că nu au fost aşteptate listele suplimentare din străinătate.

Curtea Constituţională urmează să verifice procesele-verbale de la fiecare circumscripţie judeţeană, trimise de BEC, din punctul de vedere al respectării procedurii electorale de la vot, până la modul de soluţionare al contestaţiilor înregistrate în fiecare circumscripţie.

Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă şi obligatorie, iar înainte de a fi publicată în Monitorul Oficial este prezentată într-o şedinţă solemnă celor două Camere reunite ale Parlamentului.

Membrii Biroului Electoral Central s-au reunit astăzi pentru a decide asupra procesului-verbal cu rezultatele referendumului din 19 mai, după ce acesta a fost contestat de PRM, PSD, PNL, UDMR şi PC.

Sursă: NewsIn