Papa Ioan-Paul al II-lea va fi beatificat pe 1 mai. Se estimează că peste un milion de persoane vor fi prezente la Roma, cu ocazia evenimentului şi 62 de delagaţii oficilae vor asista la ceremonie.
Într-un interviu pentru publicaţia franceză Le Figaro, cardinalul Angelo Amato a explicat care au fost paşii beatificării şi cum Papa Benedict al XVI-lea a grăbit procedura, care au fost punctele forte, dar şi unde biografia cardinalului Wojtila a scârţâit.
Le Figaro: Benedict al XVI-lea a favorizat beatificare predecesorului său?
Cardinalul Amato: Papa Benedict a făcut o derogare de la regula care prevede să se aştepte cinci ani de la moartea persoanei. Asta înseamnă că procesul a beneficiat de un parcurs preferenţial. Nu s-a mai aşteptat. La finalul fiecărei etae am început-o pe următoarea.
L.F.: Nu au fost presiuni sau etape arse?
C.A: Absolut deloc. Derogarea a permis să se înceapă mai devreme. De fiecare când mă întâlneam cu Benedict al XVI-lea, mă întreba în ce stadiu suntem. Vroia ca această cauză să fie potrivit regulilor şi să ajungă la final. Când am solicitat, la jumătatea lui ianuarie 2011, o audienţă pentru a-i prezenta decretul de recunoaştere a miracolului, a doua şi ultima etapă indispensabilă pentru beatificare, am obţinut-o imediat. Ceea ce este un semn. Mi-a vorbit imediat despre data de 1 mai pentru beatificare.
L.F.: Sloganul "santo subito" (sfânt imediat) a jucat vreun rol?
C.A. Acest strigăt, "santo subito" în timpul funeraliilor exprima o convingere a poporului lui Dumnezeu. Proclama faptul că Papa era un sfânt. Această afirmaţie a poporului creştin în favoarea sanctităţii este, de altfel, indispensabilă pentru beatificare. Fără această percepţie a poporului, nu poate fi lansată o cauză de beatificare. Dar nu este "imediat" în sensul urgenţei, ci mai mult certitudinea acestui strigăt: cu siguranţă sfânt. Factorul timp nu are nicio importanţă pentru noi. Este important să oferim bisericii şi lumii întregi certitudinea morală că procedura canonică a fost urmată cu stricteţe.
L.F. : Care au fost punctele forte ale beatificării?
C.A.: Marea personalitate a lui Jean-Paul II a fost examinată scrupulos. Îniante de a fi Papă, a trăit într-un regim comunist, în care totul era controlat... Şi apoi, ca Papă, era de asemenea "sub control", dacă pot spune aşa, pentru că nu avea niciun minut pentrul el însuşi. Nu am avut probleme de cercetare, am avut multe arhive disponibile. A practicat virtuţile credinţei, ale carităţii şi ale speranţei cu eroism. Învăţăturile sale au acoperit toate punctele sensibile şi posibile ale doctrinei catolice. A fost şi evenimentul din 13 mai 1981. A supravieţuit atentatului cu gândul că Fecioara Maria i-a făcut acest dar: în pragul morţii, l-a rechemat la viaţă. A înţeles că viaţa care îi rămăsese trebuia dăruită fără rezerve. E ceva ce ţine de sanctitatea existenţială.
L.F.: Care au fost puctele slabe ale dosarului?
C.A.: A fost vorba în special de problema Wandei Poltawska, prietena poloneză a lui Ioan-Paul al II-lea. După ce a fost studiată toată corespondeţa lor, s-a ajuns la concluzia că a fost vorba despre o legătură între un conducător spiritual şi fiica sa spirituală. Acest lucru îl ştiam cu toţii şi totul a fost publicat.
L.F.: A pus totuşi probleme afacerii vieţii duble a fondatorului Legionarilor lui Isus?
C.A.: Cauza beatificării îl priveşte pe Papă şi nu pe colaboratorii săi. Congregaţia care a analizat acest caz a dovedit că Jean-Paul II nu a fost la curent cu acest lucru. Din 2oo1, Papa a stabilit reguli stricte pentru ca preoţii pedofili să fie suspendaţi. Era foarte atent şi foarte sever în privinţa acestui subiect.
L.F.: I se reproşează, mai ales în mediile lefebriste, rugăciunile inter-religioase din Asia.
C.A.: Jean-Paul II era un om al expansiunii. În cazul subiectelor importante, nu se crampona de limite şi mergea la esenţial. A fost cazul Asiei. Om de pace, vroia ca pacea să se răspândească pentru a uni toate popoarele. Pacea este primul nume al domnului nostru Isus-Hristos.
L.F.: A fost un Papă prea politic?
C.A.: Nu a fost o dimensiune politică cercetată, voită. Dar ca preot, episcop, cardinal, Papă a fost întotdeauna foarte atent la condiţiile vieţii oamenilor, la libertate, la demnitate, la respect reciproc. Ceea cea avea implicaţii şi consecinţe politice. A văzut prăbuşirea regimului comunist, care se credea a fi indestructibil. Credinţa sa a fost încă o dată întărită. Pentru el, era acţiunea providenţei asupra istoriei. Spunea mereu: Binele învinge răul, nu trebuie să ne descurajăm niciodată.
L.F.: A fost în timpul procesului de beatificare un "avocat al diavolului"?
C.A.: Nu se numeşte avocat al diavolului, ci promotor al credinţei. Acest prelat trebuie să stabilească ce elemente trebuie clarificate, trebuie să ajungă la un răspuns satisfăcător asupra fiecărui punct. În cazul lui Jean-Paul II, întrebările care se aflau într-o zonă de umbră au fost clarificate.
L.F.: Au fost zvoruri, în momentul procesului, că există dubii în prinvinţa vindecării surorii Mari-Pierre.
C.A.: Sora Marie-Pierre a fost tratată pentru boala ei. Când a venit la Roma, medicii au fost foarte prudenţi. Vroiau să înţeleagă. Au concluzionat că nu putea vorba decât despre Parkinson, boală despre care oamenii de ştiinţă spun că este un univers complex şi încă puţin cunoscut. Dar mai este o certitudine: această soră, până la 2 iunie, avea dureri foarte puternice, se mişca greu. După ce l-a invocat pe Papă, personal şi în comunitate, s-a vindecat pe loc şi fără consecinţe.
L.F.: Beatificare presupune celebrarea cultului celui mort doar în dioceza în care a fost pronunţată şi nu în Biserica Universală, lucru ce vine odată cu canonizarea. Vor trebui bisericile locale să aştepte?
C.A.: Diocezele care vor să instituie cultul lui Ioan-Paul al II-lea vor putea face o cerere la Roma, care le va da autorizaţia.
L.F.: Se vorbeşte despre relicve, mai ales în Polonia. Au fost prelevate elemente din corpul Papei?
C.A.: Din Antichitate, fidelii creştini au avut o mare veneraţie pentru relicve, deoarece corpul este templul spiritului sfânt. Este instrumentul sanctificării lor. Sunt "relicve adevărate", care îi aparţin corpului şi "relicve reprezentative", care au fost în contact cu corpul său, cum ar fi hainele. În general, relicvele corpului sunt prelevate în momentul recunoaşterii corpului, chiar înainte de beatificare, pentru a fi siguri că este persoana în cauză. Pentru Ioan Paul al II-lea nu a fost făcută o recunoaştere a corpului chiar înainte de beatificare, pentru că nu există niciun dubiu. Nu există relicve ale corpului său, în afara unor şuviţe de păr şi a unei fiole cu sângele său pe care cardinalul Dziwisz, secretarul său, a păstrat-o. Această problemă poate să strârnească zâmbete, dar noi suntem foarte stricţi în privinţa subiectului. Venerarea relicvelor nu trebuie să lase loc unor exagerări sau fanatismului.
L.F.: Se vorbeşte deja de canonizare?
C.A. : Este nevoie de un nou eveniment de vindecare extraordinară, să se producă un miracol după beatificare. Iar apoi un proces medical şi teologic pentru a autentifica miracolul şi a-l recunoaşte.
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M