Afişul a fost creat de agenţia de publicitate Grey NYC şi doreşte să le atragă atenţia americanilor asupra faptului că ceea ce contează sunt politicile promovate de un candidat, şi nu culoarea pielii.
Deşi nu se ştie câţi americani au înţeles mesajul creatorilor afişului, destul de mulţi s-au hotărât să îl ia acasă, pentru că acesta a dispărut din diferite locaţii.
Ideea este asemănătoare cu cea a unei campanii United Colors of Benetton de acum 15 ani. Atunci, în revista companiei, "Colors", au fost publicate fotografii prelucrate ale unor personalităţi precum Regina Angliei, în varianta neagră, sau Papa Ioan Paul al II-lea, cu trăsături asiatice.
Democratul Barack Obama este cotat cu cele mai mari şanse pentru a câştiga alegerile prezidenţiale ce vor avea loc astăzi în SUA şi ar putea deveni primul preşedinte american de culoare. Principalul său adversar este republicanul John McCain.









Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M