Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Bătaie cruntă într-o discotecă din Miercurea Ciuc VEZI VIDEO

Şase secunde. De atât a avut nevoie un tânăr ca să nenorocească un om. S-a întâmplat noaptea, într-o discotecă din Miercurea Ciuc.

Victima s-a ales cu o fractură de bază craniană
Victima s-a ales cu o fractură de bază craniană / FOTO: REALITATEA TV

În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum, pe coridorul de la toalete, agresorul îl izbeşte pe tânăr cu capul de perete, după care îl loveşte şi cu piciorul în faţă, lăsându-l inconştient.

Apoi pleacă, intră înapoi în discotecă şi se distrează fără nicio grijă.

Între timp, victima, un tânăr de 28 de ani, este scoasă din discotecă şi dusă la spital, în comă. Acolo unde este şi acum, cu traumatism cranio-cerebral şi fractură de bază craniană. Medicii spun că, deşi a ieşit din comă, este posibil să rămână cu sechele neurologice. Agresorul, care are 20 de ani, a prezentat mai multe variante anchetatorilor.

"Una dintre acestea a fost aceea că victima ar fi ieşit la toaletă cu o sticlă de bere în mână şi ar fi încercat să îl atace pe suspect, care ar fi reacţionat apărându-se. O a doua variantă este aceea potrivit căreia ei s-ar fi certat de la o fată. Sigur că şi în acest caz agresorul aruncă vina asupra victimei, iar o a treia variantă este că la un moment dat s-au şicanat reciproc pe ringul de dans şi că întâmplător s-ar fi întâlnit la uşa toaletei", a declarat Gheorghe Filip, purtător de cuvânt al IPJ Harghita.

Poliţia continuă cercetările, în timp ce agresorul, care este acuzat de vătămare corporală gravă, se află în arest preventiv pentru 29 de zile.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro