Bătaia NU e ruptă din Rai! Cu acest îndemn mai mulţi politicieni, vedete de televiziune dar şi membri ai Organizaţiei Salvaţi Copiii au relansat de 1 iunie campania împotriva violenţei asupra copiilor. Iniţiatorii îşi propun să schimbe mentalitatea părinţilor, bunicilor, dar şi a cadrelor didactice care deseori recurg la bătaie să se facă înţeleşi de copii. Şi asta în ciuda faptului că există deja o lege în vigoare, care interzice pedeapsa fizică de orice fel asupra copilului.

Statisticile naţionale sunt alarmante. 84 la sută dintre copii declară că sunt bătuţi de părinţi. În plus, în trei sferturi din şcoli se înregistrează fenomene de violenţă, iar aproape jumătate dintre copiii instituţionalizaţi spun că sunt bătuţi de către angajaţi. Susţinătorii campaniei Bătaia NU e ruptă din Rai! vor să schimbe mentalitatea românilor despre educaţia prin bătaie. Ei vor să promoveze astfel legea intrată în vigoare la începutul anului trecut, prin care pedepsele fizice sunt interzise împotriva copiilor.

Senatorul PNL, Mona Muscă: Decât să-i loviţi şi să-i umiliţi, mai bine să-i iubiţi. E mai ieftin, cu mai puţină energie, energie pozitivă şi efecte mai bune pentru că violenţa naşte violenţă.

Iniţiatorii campaniei au hotărât să susţină şi un proiect legislativ prin care ziua de 5 iunie să devină ziua împotriva violenţei asupra copilului în România. Proiectul legislativ îi aparţine senatoarei PNL Mona Muscă şi va ajunge în dezbaterea celor două camere ale Parlamentului în această sesiune. Campania Bătaia Nu e ruptă din Rai! se va derula la nivel naţional până în noiembrie 2007.