Potrivit unui decret publicat pe siteul Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului supune spre ratificare Parlamentului Scrisoarea de intenţie semnată de autorităţile române la Bucureşti, la 16 iunie 2010, actualizată prin Scrisoarea suplimentară de intenţie, semnată la Bucureşti, la 29 iunie 2010, aprobate prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internaţional din 2 iulie 2010 şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2009 privind ratificarea Aranjamentului stand-by dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, convenit prin Scrisoarea de intenţie transmisă de autorităţile române, semnată la Bucureşti la 24 aprilie 2009, şi prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internaţional din 4 mai 2009, precum şi a Scrisorii suplimentare de intenţie, semnată de autorităţile române la data de 8 septembrie 2009 şi aprobată prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internaţional din 21 septembrie 2009.
De asemenea, preşedintele a semnat şi decretul privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de împrumut şi finanţare între KfW, Frankfurt pe Main şi România, reprezentată de Ministerul Finanţelor Publice al României în calitate de împrumutat şi Municipiul Timişoara, ca agenţie de implementare a programelor, pentru un împrumut de 3.000.000 euro şi o contribuţie financiară de 2.000.000 euro pentru Reabilitarea cartierelor istorice ale Timişoarei, semnat la Bucureşti la 22 decembrie 2009 şi, respectiv, la Frankfurt pe Main la 24 martie 2010.
Băsescu supune Parlamentului spre ratificare Scrisoarea de intenţie către FMI
PUBLICAT
Miercuri, 8 Septembrie 2010 16:12
ACTUALIZAT
Miercuri, 8 Septembrie 2010 16:12
SURSA
NewsIn
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Scrisorii de intenţie semnată de autorităţile române la Bucureşti, la 16 iunie, actualizată prin Scrisoarea suplimentară de intenţie, semnată la Bucureşti, la 29 iunie.
Băsescu supune Parlamentului spre ratificare Scrisoarea de intenţie către FMI / FOTO: Grup RC








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M