Preşedintele Traian Băsescu le-a transmis ieri românilor care trăiesc în Suedia că în România lucrurile sunt "în regulă" şi că merg înainte, în ciuda unui sentiment de insatisfacţie al majorităţii cetăţenilor.

Prezent la o întâlnire cu românii care trăiesc şi muncesc în Suedia şeful statului român le-a spus acestora că în România că economia creşte şi că "uşor-uşor se trăieşte mai bine".

"Aş vrea să vă spun câteva lucruri fără să politizez, deşi tot un păcătos de politician sunt", şi-a început Băsescu discursul cu ironie. "Vreau să ştiţi că România este în regulă", a adăugat şeful statului, explicându-le celor prezenţi că România este în cel de-al şaselea an de creştere economică şi că nivelul de trai se îmbunătăţeşte de la an la an.

Preşedintele a spus că insatisfacţia a românilor vine din faptul că "România nu parcurge etapele destul de repede, că nu utilizează banii UE, că nu construieşte autostrăzile şi că administraţia de stat şi publică locală încă sunt destul de birocratice".

"Vă pot spune cu toată responsabilitatea că în România lucrurile merg înainte", a concluzionat Băsescu, îndemnându-i pe românii care trăiesc în ţara scandinavă să fie mândri de România şi spunându-le totodată că sunt bineveniţi să se întoarcă fie în vizită, fie pentru totdeauna.

Sursa: NewsIn