Băsescu le-a cerut românilor să arboreze la balcoane drapelul naţional de 1 Decembrie
Preşedintele Traian Băsescu a participat, joi, la deschiderea expoziţiei dedicate aniversării a 90 de ani de la Marea Unire, prilej cu care i-a îndemnat pe români ca, dacă se simt legaţi de semnificaţia zilei de 1 Decembrie, să arboreze la balcoane şi ferestre drapelul naţional.
"Ne apropiem de 1 Decembrie, nu de alegeri. Dacă ziua are o semnificaţie profundă în sufletele noastre, nu cred că ar fi cel mai rău lucru dacă, începând de azi, de mâine, la balcoane, geamuri, ar apărea drapelul naţional de care ne simţim legaţi", a declarat şeful statului, prezent la deschiderea expoziţiei "90 de ani de la Marea Unire" de la Muzeul Naţional de Istorie.
Băsescu şi-a exprimat convingerea că valorile care i-au însufleţit pe români în 1918 să realizeze Marea Unire sunt la fel de prezente şi astăzi în spiritul românilor din ţară şi din diaspora şi că, în numele aceluiaşi ideal al unităţii, vor accepta provocarea de a construi împreună binele României în cadrul Uniunii Europene.
Preşedintele a făcut, însoţit de directorul Muzeului Naţional de Istorie, un tur al expoziţiei, fiindu-i prezentate documentele din vremea Marii Uniri din 1918.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 





60.000 de oameni ingropati in zapada iti multumesc
O bătrână a fost blocată zece zile în...
Vanghelie i-a cumpărat Oanei Mizil un...
Japonezii strigă TE IUBESC chiar în centrul...
Diaspora strange ajutoare pentru sinistrati
Atac dur al ministrului de Interne la adresa...








Feedback

