"Esenţa este să încercăm un schimb de cunoştinţe, de dascăli, de cursuri, de competeţe în a preda pentru studenţi şi sper ca în cel mai scurt timp să reluăm discuţiile între România şi Republica Moldova cu privire la semnarea acordului cu privire la recunoaşterea diplomelor din învăţămtul celor două ţări", a declarat Traian Băsescu la Universitatea de Stat "Bogdan Petriceicu Haşdeu", din Cahul. Băsescu a mai subliniat că reluarea contactelor dintre universităţile din cele două ţări este vitală, amintind că există deja o solicitare din partea Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi de a reveni ca reprezentare în Cahul.
Băsescu a spus că România a demarat procesul de reformare a sistemului de educaţie, astfel încât tinerii absolvenţi să aibă competenţe, nu doar informaţii, şi să fie astfel utili pe piaţa forţei de muncă. Băsescu a pledat şi pentru dezvoltarea, atât în România, cât şi în Republica Moldova, a componentei de cercetare în primul rând în domeniul aplicaţiilor practice cu imediat transfer în economie.
Băsescu a amintit şi de situaţia Republicii Moldova în raport cu Uniunea Europeană, apreciind că această ţară a stat pe loc un timp, într-o zonă gri aflată între spaţiul european şi cel ex-sovietic. "Republica Moldova a stat pe loc un timp, şi eu nu fac aprecieri politice, s-a lăsat singură într-o zonă gri, între Uniunea Europeană şi spaţiul ex-sovietic, fiind într-un balans care a dat impresia că nu este decisă în ceea ce vrea. Semnele din ultimele cinci luni (de când la guvernare au venit democrat-liberalii - n.r.) sunt pozitive, esenţa pentru Republica Moldova este să continue. Nu este nevoie doar de a continua să afirmi că vrei, trebuie făcute lucruri", a accentuat Traian Băsescu.
Preşedintele României a apreciat că, pentru ca Republica Moldova să se apropie de Uniunea Europeană, trebuie să-şi reformeze instituţiile şi să compatibilizeze legislaţia cu cea a Uniunii, să dezvolte economia de piaţă, să utilizeze corect banul public. "Astăzi, România are de primit 32 de miliarde de euro nerambursabili de la UE pentru diverse domenii. Deci efortul merită făcut. Sacrificiile merită făcute, petnru că mediul UE este acela în care poţi să speri la prosperitate. Aceasta nu vine automat odată cu aderarea la UE şi nici investiţiile nu vin până nu ai clar perspectiva intrării în UE", a explicat Băsescu, adăugând că experienţa îl îndeamnă să atenţioneze autorităţile de la Chişinău că investiţiile străine nu vin cât timp Republica Moldova rămâne într-o zonă nedecisă.
În privinţa sprijinului pe care România îl poate acorda Republicii Moldova în parcursul său european, Băsescu a spus că în urma discuţiilor avute cu oficialii de la Chişinău, a reieşit că este esenţială cuplarea Republicii Moldova la infrastructurile Uniunii Europene, lucru care se poate face prin România. Preşedintele României a arătat şi că există 130 de milioane de euro bani europeni pentru proiecte comune România-Republica Moldova şi România-Ucraina, gestionaţi de Ministerul Dezvoltării, şi i-a îndemnat pe reprezentanţii Universităţii "Bogdan Petriceicu Haşdeu" din Cahul să depună proiecte pentru a putea beneficia de aceşti bani. De asemenea, Băsescu a spus că există şi cei 100 de milioane de euro puşi la dispoziţie de România pentru educaţia şi infrastructura locală din Republica Moldova, arătând că şi din aceşti bani s-ar putea aproba proiecte pentru modernizarea Universităţii din Cahul.
Înainte ca preşedintele Traian Băsescu să plece spre sediul consulatului românesc din Cahul, el a mai petrecut câteva minute răspunzând întrebărilor studenţilor şi vorbindu-le acestora despre noile măsuri luate la Bucureşti pentru înlesnirea redobândirii cetăţeniei române de către moldovenii care au pierdut-o abuziv. Băsescu a vorbit despre studiile care se pot face la universităţile maritime din Constanţa şi cea de construcţie şi reparaţii nave din Galaţi, în contextul în care unii studenţi şi-au manifestat interesul pentru astfel de studii.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M