"Alături de domnul judecător Lăzăroiu, care a fost desemnat din partea Preşedintelui României, formaţi o garnitură de noi judecători, neangajaţi politic, care nu au istorie în partidele din care provin", a spus Traian Băsescu.
"Am convingerea că, alături de ceilalţi judecători ai Curţii Constituţionale, veţi face ca, deasupra proiectelor de legi şi a voinţei Parlamentului, să se aşeze Constituţia ţării", a declarat preşedintele la ceremonia depunerii jurământului de către noii judecători al CCR. Şeful statului le-a urat succes celor doi în mandatul "lung şi extrem de important" de la CCR.
Iulia Motoc a fost validată în funcţia de judecător de Senat la propunerea UNPR, iar Mircea Ştefan Minea a fost validat de Camera Deputaţilor la propunerea PDL.
De asemenea, propunerea Preşedinţiei, judecătorul Petre Lăzăroiu, a depus jurământul de învestitură în data de 9 iunie.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M