La consultările de acum două zile de la Palatul Cotroceni, Dan Voiculescu şi Traian Băsescu s-au adresat unul altuia cu apelativul "securistul". Şeful conservatorilor a recunoscut această informaţie la Realitatea TV, la emisiunea Sută la Sută.
Conform stenogramei discuţiilor dintre cei doi, care a fost publicată joi de ziarul Gândul, schimburile de replici dintre preşedinte şi liderul PC au fost extrem de tăioase.
"Domnul preşedinte a considerat necesar să intervină din nou în actul de justiţie şi m-a numit securist. Şi eu am spus că e de la securist la securist...Dacă doreşte să intervină în procesul de justiţie, să spună", a spus Dan Voiculescu.
Conform cotidianului Gândul, discuţia între cei doi demnitari s-ar fi purtat în felul următor:
Traian Băsescu: Să spunem aşa: securistul Voiculescu a reuşit să-l convingă pe Traian Băsescu să demisioneze din funcţia de preşedinte.
Dan Voiculescu: Nu, securistul Voiculescu a reuşit să-l convingă pe securistul Băsescu, pentru că dacă vreţi să intrăm la afirmaţii fără acoperire... Dumneavoastră ştiţi că eu am fost securist?
Traian Băsescu: Nu, da ştiu că aveţi un dosar.
Dan Voiculescu: Da, dar dosarul e la justiţie, domnule preşedinte şi justiţia urmează să se pronunţe. Vreţi să o influenţati într-un fel.
Traian Băsescu: Nu, domnu'... spun şi eu!
Schimburile dure de replici dintre cei doi au continuat.
Traian Băsescu: Cum faceţi majoritatea sau ce vă faceţi cu soluţia făcută?
Dan Voiculescu: Poate între timp vă schimbaţi dumneavoastră stilul..
Traian Băsescu: Ah, nu....
Dan Voiculescu: Nu vi-l schimbaţi?
Traian Băsescu: Nu, trebuie să vă schimbaţi dumneavoastră năravul.
Dan Voiculescu: La ce nărav vă referiţi, domnule preşedinte?
Traian Băsescu: Nu intru în detalii.
Dan Voiculescu: Când faceţi afirmaţii că eu am năravuri, spuneţi care!
Traian Băsescu: Domnu' Voiculescu, v-am invitat la consultări, nu să vă dau consultaţii.
Foto: NewsIn
Băsescu şi Voiculescu s-au făcut "securişti"
PUBLICAT
Joi, 22 Martie 2007 08:32
ACTUALIZAT
Joi, 22 Martie 2007 08:32
SURSA
Realitatea TV
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din ACTUAL
27 Mai, 03:15








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M