Traian Băsescu a venit la tabăra de copii "Şcoala prieteniei" îmbrăcat lejer, într-un costum de vară, de culoare deschisă, şi cămaşă cu mâneci scurte. Omologul său sârb a avut de asemenea o ţinută lejeră.
La intrarea în tabără au fost primiţi de copii, care le-au oferit cozonac şi sare. Plimarea prin tabără a durat în jur de 20 de minute, timp în care cei doi şefi de stat au sădit împreună "copacul prieteniei" şi au jucat diferite jocuri.
După vizitarea taberei cei doi preşedinţi au asistat la un program
artistic prezentat de ansambluri de copii din Valea Timocului şi Serbia
de Vest. Apoi, Băsescu şi Tadici au putut urmări finala concursului
"Cine ştie câştigă" dedicat României. În cadrul acestui concurs au fost
puse întrebări de tipul: "La ce instrument cântă Gheorghe Zamfir?" sau
"De numele cărui domnitor se leagă Castelul Bran?". Întrebarea care a
departajat cele două echipe a fost "Care sunt principalele etnii din
România". Prima echipă a amintit numai de "maghiari şi germani", uitând
de romi, ceea ce a făcut ca celaltă echipă să fie câştigătoare.
Întreg evenimentul s-a desfăşurat într-o atmosferă extrem de veselă,
cei doi preşedinţi zâmbind mereu. După ce au asistat la manifestările
culturale, preşedinţii au plecat din tabără pe ritmurile melodiei
"Ochii tăi" a formaţiei O-zone. Şefii de stat şi soţiile lor nu s-au
sfiit să imite mişcările făcute de copii şi să se mişte în ritmul
muzicii.
La sfârşit, Traian şi Maria Băsescu au aşteptat câteva momente pentru ca Boris Tadici, alături de ministrul de Externe Vuk Jeremici, să arunce câteva mingi pe terenul de baschet din tabără.
Protocolul prevedea ca preşedintele sârb să îşi conducă invitatul până la ieşirea din tabără. Soţia sa l-a scuzat zâmbind, explicând că este un împătimit al acestui sport.
Declaraţiile oficiale din timpul vizitei taberei au subliniat apropierea dintre cele două ţări şi importanţa educaţiei în stil european, prin care se respectă valorile culturale ale tuturor etniilor şi naţiunilor.
"Cele două ţări au fost preietene de-a lungul secolelor şi sper că această tabără să contribuie la prelungirea acestei prietenii. Îmi aduc aminte de o zicală românească: România are doi prieteni - Serbia şi Marea Neagră. Noi din păcate nu avem şi o mare, avem doar România", a declarat Boris Tadici.
Traian Băsescu este primul preşedinte al unui stat UE care vine în Serbia după arestarea lui Radovan Karadzici, fostul lider al sârbilor bosniaci, inculpat pentru genocid la Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie. Arestarea lui Karadzici este considerat un pas important pentru apropierea Serbiei de UE, perspectivă pe care România a susţinut-o puternic dintotdeauna.
România este printre puţinele ţări din UE care nu au recunoscut Kosovo, după separarea acestei regiuni de Serbia.
Preşedintele Traian Băsescu a mai fost la Belgrad într-o vizită de lucru la sfârşitul lunii ianuarie, cu puţin timp înainte ca provincia Kosovo să-şi declare independenţa.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M