Preşedintele Traian Băsescu şi-a întărit echipa de la Cotroceni, după ce miercuri a semnat mai multe decrete de numire în funcţie a unor consilieri prezidenţiali.
Bujor Bogdan Teodoriu este noul consilier prezidenţial pe probleme economice şi sociale la Departamentul de politici economice şi sociale. Postul rămăsese vacant din octombrie 2006, odată cu demisia actualului lider al PLD, Theodor Stolojan. Teodoriu este de profesie economist, absolvent al Facultăţii de Cibernetică din cadrul ASE. A fost ministru al Cercetării în Guvernul CDR din 1996 până în 1998, când a demisionat. Până în 2000, a fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor. În legislatura 1992-1996, a fost deputat PD, vicepreşedinte al Comisiei economice, de numele său legându-se Legea concurenţei.
Cristian Preda, fost secretar în MAE pe probleme de francofonie, a fost numit consilier prezidenţial pentru educaţie. Preda este decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice din Universitatea Bucureşti, unde predă din anul 1992, iar din 2005 este conducător de doctorat în domeniul ştiinţelor politice. A mai fost consilier prezidenţial, în timpul mandatului lui Emil Constantinescu.
Sebastian Lăzăroiu, fost director al Centrului de Socologie Urbană şi Reginală (CURS), a fost numit în funcţia de consilier prezidenţial la Departamentul de planificare şi analiză politică al Administraţiei Prezidenţiale. Sociolog de profesie, acesta este licenţiat în sociologie şi master în politologie. Din 2002 până în 2007, a fost director general la Centrul de Sociologie Urbană şi Regională - CURS S.A.
Mihai Stănişoară, secretar executiv al PD şi preşedinte al Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor, a fost numit consilier prezidenţial pe probleme de securitate. Predecesorul său, Sergiu Medar, a fost eliberat din funcţie. Sergiu Medar a fost numit în funcţie în noiembrie 2005, până la acea dată postul fiind neocupat.
Cinci consilieri prezidenţiali au plecat până acum de la Cotroceni. Este vorba: despre Vasile Blaga, devenit ministru de Interne, plecat în decembrie 2004; Andrei Pleşu, care a stat până în mai 2005; Renate Weber, până în decembrie 2005; Claudiu Săftoiu, devenit şeful SIE, care a plecat în octombrie 2006; Theodor Stolojan, care a demisionat în octombrie 2006.
Băsescu şi-a schimbat echipa de la Cotroceni
Joi, 15 Martie 2007 19:18
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: NewsIn
Pe aceeasi tema
- Sergiu Medar, internat la Spitalul Militar
Joi, 01 Martie 2007 20:02 - Tăriceanu nu a lăsat-o pe Adriana Săftoiu în sala de şedinţe
Marti, 13 Martie 2007 00:21 - Maior, Săftoiu, Timofte şi Atanasiu, audiaţi în Parlament
Marti, 13 Martie 2007 06:12 - Preşedintele intervine ca mediator în criza politică
Joi, 15 Martie 2007 16:00 - Consilierul prezidenţial Sergiu Medar a fost înlocuit de Mihai Stănişoară
Joi, 15 Martie 2007 16:17 - Partidele sunt deschise la dialog cu Băsescu
Joi, 15 Martie 2007 18:13 - Adriana Săftoiu pleacă de la Cotroceni
Miercuri, 28 Martie 2007 19:30
Comentariile cititorilor
8. daniel
Vineri, 16 Martie 2007 18:53
| Raspunde la comentariu
7. Ioan Constantinescu
Vineri, 16 Martie 2007 16:56
6. SCAFARIU ALEXANDRU
Vineri, 16 Martie 2007 06:42


4. Soso
Vineri, 16 Martie 2007 00:49
2. Oprea Traienus
Joi, 15 Martie 2007 20:46
1. ada simescu
Joi, 15 Martie 2007 20:33
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Parlamentarii au început să respingă pomenile electorale. Cum comentaţi?
Marti, 07 Octombrie 2008 18:15După ce pregătiseră o avalanşă de legi populiste care stăteau să cadă direct în capul Guvernului, deputaţii au revenit cu picioarele pe pământ. Ei au început să respingă pe bandă rulantă cadourile pentru electorat. Cu...
Topul gafelor ministrului Cristian Adomniţei
Marti, 07 Octombrie 2008 19:45De când a fost numit ministru al Educaţiei, din luna aprilie 2007, Cristian Adomniţei a oferit momente "de neuitat". Numărul steluţelor de pe steagul UE, greşeli gramaticale grave sau momente penibile au reprezentat doar câteva...
Viitorii senatori vor primi purificatoare de aer, telefoane mobile noi, laptopuri şi maşini
Astazi, ora 04:41Purificatoare de aer, telefoane mobile noi, laptopuri şi maşini. Acestea sunt doar câteva dintre beneficiile pe care le vor avea viitorii senatori. Marţi, Biroul permanent al Senatului a dat publicităţii proiectul de buget pe anul...
Petre Roman despre Băsescu: Un om mic m-a acuzat de impostură
Astazi, ora 04:42Petre Roman a calificat, marţi, acuzaţiile preşedintelui Băsescu, potrivit cărora îşi face campanie electorală în diaspora în calitate de Înalt Reprezentant al Guvernului pentru românii din străinătate, ca fiind "mincinoase...
Guvernul a chemat la consultări marile confederaţii sindicale
Astazi, ora 04:41Premierul Tăriceanu a invitat sindicatele, vineri, la ora 13:00, la Palatul Victoria, pentru a discuta despre subiecte "aflate în atenţia Guvernului şi a sindicatelor" şi despre implicaţiile evoluţiei pieţelor financiare la nivel...
Cele mai CITITE din Politică
- Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Anton Anton în funcţia de ministru al Educaţiei (6459)
- Inedit! Un cuplu liberal care candidează în Bucureşti îşi expune viaţa personală pe blog după modelul Big Brother (5537)
- Cristian Adomniţei a folosit un elicopter MIRA pentru a ajunge la cununia sa civilă (3383)
- Gigi Becali către presă: Pentru că PNG este un partid serios, nu vreau să se dea în presă "ce voce frumoasă este Becali". VEZI VIDEO (3266)
- Tăriceanu: Dacă mărim salariile cu 50%, vom ajunge să cumpărăm o pâine cu 1.000 de lei noi (2828)
Cele mai VOTATE din Politică
- PNL a validat candidatura ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, pentru Parlament (3,76/5)
- Tăriceanu: Înlocuirea lui Adomniţei este un avertisment şi pentru secretarii de stat din minister (3,56/5)
- Traian Băsescu acuză CSM că vrea să blocheze activitatea ANI (3,24/5)
- Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Anton Anton în funcţia de ministru al Educaţiei (3,2/5)
- Cătălin Zmărăndescu, garda de corp a lui Gigi Becali, candidează pentru funcţia de deputat (3,2/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Anton Anton în funcţia de ministru al Educaţiei (136)
- Tăriceanu: Dacă mărim salariile cu 50%, vom ajunge să cumpărăm o pâine cu 1.000 de lei noi (113)
- Cristian Adomniţei a folosit un elicopter MIRA pentru a ajunge la cununia sa civilă (68)
- Gheorghe Flutur: Deprecierea leului va continua, principalul vinovat este Tăriceanu. Cum comentaţi? (61)
- Traian Băsescu acuză CSM că vrea să blocheze activitatea ANI (37)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Cum comentaţi?
Astazi, ora 03:05Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Preşedintele Sindicatului Liber al salariaţilor din Autoritatea Aeronautică Română, Adrian Ioan, a confirmat că acest român încasează într-adevăr peste 300 de...
- Topul gafelor ministrului Cristian Adomniţei
- Ceauşescu nu a avut niciun cont în străinătate, conform Comisiei Parlamentare
- 10% dintre angajaţii Agenţiei Antidrog au rude cu funcţii înalte în MIRA, Ministerul Apărării şi SIE. VEZI LISTA
- 30 de români au fost arestaţi la Barcelona
- Petre Roman despre Băsescu: Un om mic m-a acuzat de impostură
- Un român din patru a făcut sex la locul de muncă
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- La Curtea de Apel se judecă recursul în dosarul permiselor auto din Argeş
- SUA şi India vor semna acordul de cooperare în domeniul nuclear civil
- Un TIR cu 133.000 de pachete de ţigări a fost confiscat la Galaţi
- Tudor Chirilă: Despre orgoliul de brand, oameni şi umilinţă
- Corina Creţu: Amendamente la Raportul privind situaţia romilor
- Mihai Mălaimare: Straniu!
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 08.10 | 09.10 |
| Timişoara | 21 °C | 20 °C |
| Arad | 20 °C | 20 °C |
| Bacău | 17 °C | 17 °C |
| Braşov | 17 °C | 20 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 19 °C |
| Constanţa | 20 °C | 18 °C |
| Europa | 08.10 | |
| Atena | 25 °C | |
| Berlin | 17 °C | |
| Helsinki | 10 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 18 °C | |
| Moscova | 13 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 16 °C | |
| Roma | 24 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,9277 RON |
| 1 USD | 2,8938 RON |
| 1 GBP | 5,0394 RON |
| 1 CHF | 2,5331 RON |
| 100 HUF | 1,5763 RON |
| 100 JPY | 2,8398 RON |
| 1 BGN | 2,0082 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











