Şeful statului a declarat că discuţiile cu primarii de sector şi cu primarul Capitalei vizează referendumul privind Legea Capitalei.
"Vreau să văd care e finalitatea lui, nu trebuie discreditată ideea de referendum", a precizat preşedintele, înainte de a intra în sediul Primăriei Generale. Acesta a mai spus că vrea să se asigure că referendumul se va desfăşura în condiţii optime, astfel încât rezultatele să fie acceptate de către bucureşteni.
Şeful statului nu a făcut declaraţii la ieşirea de la Primăria Capitalei.
Referendumul privind organizarea administrativă a Capitalei se va desfăşura pe 26 iunie şi va avea două întrebări: "Vă doriţi o Capitală cu şapte administraţii controlate de 217 consilieri aleşi pe liste de partid?" şi "Vă doriţi ca şi consilierii generali să fie aleşi uninominal, asemenea primarilor de sector?".
Traian Băsescu a susţinut, în repetate rânduri, că organizarea unui referendum pentru organizarea Capitalei nu ar avea rost, în primul rând pentru că rezultatul lui nu ar avea niciun efect juridic, întrucât nu impune o schimbare legislativă, aşa cum se stipulează în cazul referendumului la nivel naţional. În al doilea rând, preşedintele a argumentat că bucureştenii ar vota neştiind de fapt care sunt interesele reale din spatele celor care susţin actuala formă de organizare.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M