Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Băsescu: Şantajul făcut de Roşca Stănescu şi Chirieac la şeful ANI - exemplu de vulnerabilitate a statului în faţa presei

Preşedintele Traian Băsescu a precizat miercuri, într-un interviu acordat RRA, că îşi menţine punctul de vedere potrivit căruia campaniile de presă, iar nu presa în ansamblu, reprezintă o vulnerabilitate, şi a vorbit despre jurnaliştii "şantajişti" la adresa preşedintelui ANI, Cătălin Macovei.

Băsescu a dat exemple de vulnerabilităţi ale statului în faţa presei
Băsescu a dat exemple de vulnerabilităţi ale statului în faţa presei / FOTO: Grup RC

"Este o vulnerabilitate, vă pot da diverse exemple, unul este chiar legat de o problemă pe care eu am avut-o, pentru că nu pun presa în cauză, ca vulnerabilitate, ci campaniile de presă incorecte. Spre exemplu, campania din campania electorală că familia preşedintelui ar fi implicată în trafic de armament pentru grupări teroriste", a spus preşedintele.

Întrebat dacă acest gen de exemplu este suficient pentru includerea campaniilor de presă între vulnerabilităţile la adresa siguranţei naţionale, Băsescu a răspuns: "Categoric, da". "Şi voi menţine acest punct de vedere. Campaniile nereale, în care încerci denigrarea unei instituţii sau a unui demnitar al statului, fără să fie acoperire în fapte, dar o faci pentru a-l discredita în faţa cetăţenilor şi în faţa comunităţii internaţionale sunt o vulnerabilitate. Dacă presa şi-ar face, spre exemplu, un Cod propriu de moralitate în ducerea unor astfel de campanii...", a insistat preşedintele.

"Un ziarist a lansat o campanie, preluată pe urmă de trusturi de televiziune, cum familia preşedintelui face trafic de armament. Dar aţi văzut doi ziarişti care şantajau un şef de ANI? Tot doi ziarişti care ne dau lecţii, şi pe la TVR, şi pe la televiziuni private, care-l şantajau pe şeful ANI ca să afle taine din dosare de oameni politici", a amintit preşedintele, subliniind că nu face generalizări la adresa presei.

"Nici strategia de securitate, la vulnerabilităţi, nu generalizează, ci doar menţionează ca o vulnerabilitate. Dacă şeful acelei instituţii, de teama campaniilor pe care cei doi ziarişti puteau să le declanşeze, le-ar fi pus la dispoziţie date din dosarele oamenilor politici? Cum era? Este un tip de vulnerabilitate, mai ales că ambii sunt cunoscuţi ca fiind şantajişti", a conchis Băsescu.

În urmă cu câteva zile consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu dăduse şi el aceleaşi exemple.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro