Potrivit unor surse diplomatice, citate de Ziare.com, Traian Băsescu a făcut o vizită la sediul serviciilor secrete britanice, la invitaţia şefului MI6, Sir John Sawers. Preşedintele român a fost însoţit de şeful SRI, George Maior, iar discutiile s-au axat pe evoluţiile internaţionale de securitate, potrivit surselor citate.
Contactat de Ziare.com, Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, a confirmat informaţia.
Băsescu şi şeful SRI George Maior s-au întâlnit cu şeful MI6
Preşedintele Traian Băsescu a avut o întâlnire şi cu şeful MI6, Sir John Sawers, în cadrul vizitei oficiale pe care a efectuat-o, luni şi marţi, în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord.
Băsescu s-a întâlnit cu şeful MI6 / FOTO: Grup RC








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M