Preşedintele Băsescu a ţinut să-şi deschidă discursul subliniind că vrea să se adreseze românilor de pretudindeni, ca urmare a impresiei "false" care a fost creată în urma protestelor, aceea că "preşedintele nu-i mai reprezintă".
"Astăzi vreau să mă adresez exclusiv românilor din ţară şi românilor de pretutindeni. Astăzi mă adresez românilor pentru că manifestaţiile din ultima vreme, scandările din stradă, mesajele de pe mijloacele electronice, internet, Facebook, mi-au creat impresia că, pentru o parte din români, s-a creat o ruptură între preşedinte şi parte din naţiune. S-a creat impresia falsă că preşedintele nu-i mai reprezintă pe români şi societatea în relaţia cu instituţiile statului. Eu ştiu că, pentru români, obligaţia preşedintelui de a-i reprezenta continuu este unul din imperativele majore fiind vorba de un preşedinte ales prin vot direct", a spus Traian Băsescu.
Totodată, şeful statului a declarat că înţelege situaţia în care se află oamenii care protestează şi a asigurat că intenţionează să restabilească legătura de încredere între preşedinte şi acea parte a populaţiei care şi-a pierdut încrederea în el.
"Aş vrea ca românii să înţeleagă că îmi este extrem de clară situaţia în care se află. Ştiu că măsurile precum creşterea TVA, reducerea salariilor în sectorul bugetar, restructurarea sectorului bugetar, i-au făcut să iasă în stradă ca urmare a traiului greu. Ştiu în acelaşi timp că aceeaşi abordare o au şi milioane de români care n-au ieşit în stradă. Şi ei s-au simţit solidari cu cei care prin scandările lor din pieţele oraşelor din ţară dădeau semnale legate de sărăcie, de aroganţa politicienilor sau legate de corupţie. Este clar pentru mine că prima mea obligaţie este aceea de a restabili legătura de încredere între mine şi acea parte a populaţiei care şi-a pierdut încrederea în preşedinte", a încheiat Băsescu.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M