"Trebuie să reformăm sistemul de educaţie, pentru că produce prea mulţi absolvenţi şomeri: prea mulţi filosofi, prea puţini ingineri, iar aceşti ingineri nici măcar nu au pregătirea de care este nevoie", a spus Băsescu într-un interviu publicat joi pe site-ul Frankfurter Allgemeine Zeitung, potrivit NewsIn.
Preşedintele a fost întrebat de ce România continuă să-şi menţină obiectivul aderării la euro în 2015, din moment ce zona euro ar însemna o problemă în plus. "Criza ne arată ce înseamnă zona euro. Nu este vorba despre criteriile de la Maastricht, ci despre o economie puternică", a explicat Băsescu, reiterând că aderarea la euro este un stimulent pentru toate domeniile. "Până atunci, a subliniat Băsescu, trebuie să restructurăm şi să modernizăm infrastructura energetică. Suntem în proces de reconstruire a sistemului sănătăţii, în care a fost nevoie de măsuri foarte dureroase, inclusiv închiderea a 70 de spitale", a adăugat şeful statului.
"Am liberalizat, în condiţiile foarte dificile ale anului trecut, piaţa muncii", a spus Băsescu şi a continuat cu exemplul necesităţii reformei din învăţământ.
"Toate aceste măsuri sunt menite să facă România competitivă, pentru a intra în zona euro. Nu ne putem permite să greşim în detrimentul viitoarei generaţii şi să ne risipim resursele", a conchis preşedintele.
Traian Băsescu s-a arătat îngrijorat şi în trecut că nu mai există şcoli care să pregătească meserii care ar avea un deficit de forţă de muncă în România. "Să facem ce ne trebuie, noi facem filozofi", a spus atunci şeful statului. Spunând că "despre păpădie şi salată copiii pot citi şi pe Google", şeful statului s-a arătat îngrijorat că nu mai există şcoli care să pregătească mecanici şi tinichigii auto, meserii care ar avea un deficit de forţă de muncă în România. "Să facem ce ne trebuie, noi facem filozofi", a spus, atunci, şeful statului.
Andrei Cornea a argumentat, ironic, că preşedintelui i se poate da dreptate, dacă interpretăm celebra, de acum, maximă, în sensul ei pur, comun. Dacă, însă, gândim lucrurile în profunzime, şeful statului se înşală, pentru că puţini absolvenţi de filozofie devin filozofi, majoritatea rămânând "tinichigii", a sugerat Cornea.
"Vreau să înţeleg prin filozof acea persoană care, în orice domeniu al cunoaşterii, duce lucrurile mai departe, este creativ şi deschide un ţinut nou sau nestrăbătut complet. Cel care parcurge lucrurile cunoscute, ştiute, e tinichigiul. În acest nou sens, avem prea puţini filozofi... Avem, în schimb, mulţi tinichigii, multe mediocrităţi, oameni care nu reuşesc să treacă dincolo de căile cunoscute", a explicat Cornea.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M