Băsescu: Nu vreau să schimb sistemul de republică
Preşedintele Traian Băsescu a dat asigurări la TVR 1 că nu vrea schimbarea "sistemului de republică". Preşedintele a precizat că, în prezent, proiectul de modificare a Constituţiei se află în analiză la Preşedinţie şi va fi transmis la Parlament.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat în legătură cu proiectul de modificare a Constituţiei că acesta va fi transmis la Parlament în această toamnă. "Acum îl am în analiză să fie cât mai apropiat de obiectivul referendumului. Nu vreau să schimb sistemul de republică. Constituţia în fondul ei este o constituţie bună. Am cerut departamentului juridic de la mine, care să se consulte şi cu alţi specialişti, să constatăm toate blocajele pe care le-a generat Constituţia prin neclaritatea formulărilor şi să transmitem un proiect care să îndepărteze aceste neclarităţi. În niciun caz intenţia mea, şi nu ăsta a fost votul românilor la referendum, nu este schimbarea tipului de republică. Republica semi prezidenţială este soluţia corectă pentru România. Trebuie clarificare relaţiile preşedinte-guvern, preşedinte-parlament, parlament -guvern", a declarat şeful statului care a precizat că s-a găsit o soluţie în acest sens şi ea se află chiar în textul transmis de Executiv.
Acesta a spus că se va ţine cont de dezbaterea publică ce a avut loc după apariţia proiectului de revizuire a Constituţiei. Întrebat cine va putea dizova Parlamentul, Traian Băsescu a răspuns că "vor rămâne aceleaşi condiţii de dizolvare a Parlamentului. Aici nu se umblă. Raporturile dintre preşedinte şi premier trebuie clarificate ca să nu mai existe confuzii".
Preşedintele a susţinut încă o dată varianta votului uninominal pur pentru a face reformă politică. "Voi încerca să conving clasa politică să facem uninominal pur. Ori în două tururi ori într-un singur tur astfel încât cel care e pe primul loc să ia mandatul.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta








Feedback

