Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Temele preşedintelui. Băsescu vrea reorganizare teritorială şi discuţii pe revizuirea Constituţiei

Traian Băsescu a anunţat vineri că nu renunţă la proiectul reorganizării administrative a ţării. Şeful statului speră ca legea să fie adoptată până la alegerile din noiembrie, iar proiectul să fie implementat în următorul ciclu electoral, cu oricare dintre variante: 8 sau 12 noi judeţe. Preşedintele a mai spus că va relua discuţiile cu partidele politice parlamentare pentru accelerarea procedurilor pentru finalizarea revizuirii Constituţiei.

Băsescu: Nu renunţ ca până la alegeri să avem legea reorganizării teritoriale
Băsescu: Nu renunţ ca până la alegeri să avem legea reorganizării teritoriale

Traian Băsescu a readus vineri în discuţie două teme favorite, ignorate în ultima vreme de dezbaterile de pe scena politică. El a insistat că doreşte ca legea reorganizării administrative să fie adoptată până la alegerile din noiembrie 2012.

"Un alt element fundamental al modernizării statului român e reorganizarea administrativă. Aici avem probleme, vă mărturisesc că această idee a primit o ripostă destul de puternică din partea partidelor politice şi a societăţii civile, dar anul acesta nu voi renunţa la ideea că până la alegerile legislative din luna noiembrie vom putea avea o lege a reorganizării administrative a ţării, lege care să intre în proces de implementare trepatată în ciclul electoral următor 2012-2016, urmând ca implementarea completă să fie la sfârşitul anului 2016", a spus Băsescu, la cea de-a treia Gală a Ligii Studenţilor Români din Străinătate, potrivit NewsIn.

Citeşte şi Reorganizarea teritorială se amână

El a precizat că actuala structură este o frână în dezvoltarea României şi, în plus, bugetul următor al UE pentru perioada 2014-2020 trebuie să găsescă România într-o structură administrativă care să  permită absorbţia eficientă a fondurilor destinate dezvoltării regiunionale.

Preşedintele a precizat că, de exemplu, Sălajul modernizează drumuri judeţene de la nord către centru, în timp ce judeţul limitrof nu are aceleaşi priorităţi şi modernizează drumurile de la est la vest.

"Nu vă mai spun ce se întâmplă cu banii alocaţi pentru canalizare în mediul rural, fiecare comună cu ţeava ei de canalizare, de apă, nimeni nu are o viziune regională cum să ieftineşti acest serviciu public care trebuie să fie generalizat şi în mediul rural", a criticat Băsescu.

"De aceeea, şi cu multe alte argumente, voi susţine apariţia unei legi a reorganizării administrative fie că vor fi opt, fie că vor fi 12 regiuni sau judeţe, dar e clar că România îşi va diminua capacitatea de absorbţie şi utilizare eficientă a resurselor financiare europene dacă nu trece la o reorganizarea administrativă", a susţinut şeful statului.

Preşedintele a subliniat că reorganizarea administrativă este "imperios necesară", astfel că "niciun interes politic nu justifică amînarea ei". El a precizat că este deschis la discuţii despre "cum, în câte regiuni", dar procesul nu se poate amâna, cu atât mai mult cu cât implementarea lui presupune un număr de ani.

Revizuirea Constituţiei

Băsescu a mai spus că, pentru finalizarea reformei statului, mai trebuie adoptate noua Legea a sănătăţii şi revizuirea Constituţiei.

Revizuirea Constituţiei este un proces mai dificil, deşi eu sper că el va putea fi realizat. Voi relua discuţiile cu partidele în acest sens, pentru că amânarea este în defavoarea intereselor de evoluţie şi democratică, dar şi de flexibilizare a funcţionării statului”, a spus preşedintele.

El a ţinut să sublinieze că nu critică principiile actualei Constituţii, „dar trebuie scoase din Constituţie ambiguităţile, neclarităţile şi lipsa de preciziune în ceea ce priveşte modul funcţionare corelată a puterilor statului”.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro