Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Băsescu: "Jurnaliştii cu ochii umezi trebuie să vină cu soluţii"

Preşedintele Traian Băsescu i-a criticat joi, la TVR1, pe "jurnaliştii aşa-zis economişti" care, "cu ochii umezi", aduc în discuţie o serie de variante pe care Guvernul ar trebuie să le pună în practică, dar fără să fie responsabili de implicaţiile soluţiilor pe care le avansează public.

Traian Băsescu
Traian Băsescu / FOTO: Grup RC

Discuţia a pornit, în cadrul unui interviu la TVR1, de la remarca preşedintelui Consiliului Fiscal privind necesitatea măririi colectării. "Faci 44% colectare la buget din PIB dacă ai impozit pe venit de 30%, cât e în Germania sau 28%. Noi avem 16%. Dacă domnul preşedinte al Consiliului Fiscal vrea să facem 40% şi dau toţi oamenii de afaceri scris că vor asta, facem cota unică 24% din 16%, să vedeţi cum ne cresc veniturile în buget", a comentat Băsescu. "Putem ajunge imediat la 40% din colectare, şi o spun ironic, nu vreau să creadă cineva că vom face acest lucru, dacă mărim contribuţiile la sănătate...etc nu trebuie comparate prunele cu merele", a adăugat el.

Preşedintele a explicat că, pe medie, fiscalitatea în România este una dintre cele mai scăzute din UE, contribuţiile de sănătate sunt "infinit mai mici decât în vechea Europă, impozitul pe venit e infinit mai mic, impozitele pe locuinţe sunt infinit mai mici".

"Îi văd cu ochii umezi pe foarte mulţi jurnalişti aşa-zis economişti, că mulţi sunt pârâţi, n-au văzut în viaţa lor o analiză economică serioasă – acum au căşunat pe CAS, că e prea mare. Sunt de acord, într-o ţară în care avem mai mulţi pensionari decât salariaţi nu există altă soluţie. Dar putem compensa, reducem CAS-ul şi mărim taxele acolo unde avem taxe foarte mici, ridicăm cota unică la 24. Aş vrea să nu-i mai văd cu ochii umezi dând soluţii pentru care nu răspund", a comentat Băsescu.

Şeful statului a fost solicitat să comenteze şi varianta scăderii CAS-ului concomitent cu mărirea salariului minim. "Patronatele pot să negocieze ce salarii vor, n-au decât să mărească salariile. În sectorul de stat rămân aşa cum sunt, că nu ne putem juca cu bugetul de stat", a afirmat preşedintele.

"Responsabilitatea de a duce bugetul în perioadă de criză este a Guvernului. La televizor poţi să spui orice şi poţi să-ţi dai cu toate părerile. Eu îi rog pe toţi patronii care vor să mărească de cinci ori venitul minim al salariatului lor s-o facă. Sunt liberi s-o facă", a comentat Băsescu.

"Ştiu că multora li se pare că singurii care au responsabilitate de trecere prin criză sunt cei 15-16 membri ai Guvernului plus preşedintele, în rest nimeni nu mai are nicio responsabilitate, toţi cred că responsabilitatea lor este să meargă să vorbească la televizor", a criticat şeful statului.

Băsescu a mai adăugat că, în privinţa colectării, nu doar ANAF-ul este responsabil, ci şi cetăţenii care nu solicită bonuri fiscale.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro