Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Băsescu avertiza la Strasbourg: "Veţi vedea ce se va întâmpla în februarie!"

Preşedintele Traian Băsescu a avertizat săptămâna trecută, în faţa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, în contextul luptei pentru combaterea corupţiei: "Veţi vedea ce se va întâmpla în februarie!".

Băsescu, joia trecută la Strasbourg:
Băsescu, joia trecută la Strasbourg: / FOTO: Grup RC

Întrebat de un europarlamentar francez care sunt intenţiile guvernului român în legătură cu lupta împotriva traficului de droguri şi controlul imigraţiei, în contextul aderării la spaţiul Schengen, dar şi dacă România răspunde "satisfăcător la aceste întrebări înainte de vara lui 2011", Traian Băsescu a răspuns că

"România duce o luptă constantă de combatere a corupţiei şi în frontiere. În ultimii 5 ani au fost arestate şi s-au facut rechizitorii pentru 51 de vameşi. De asemenea, au fost arestaţi şi s-au făcut rechizitorii pentru peste 120 de poliţişti de frontieră. Iar acţiunile de întronare a legii în frontieră nu s-au oprit aici. Poate veţi avea ocazia să observaţi ce se va întâmpla undeva în luna februarie", a spus Băsescu la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

Şeful punctului de trecere a frontierei Siret, comisarul Aurel Anea, a fost ridicat în această dimineţă împreună cu alţi 70 de poliţişti de frontieră şi vameşi pentru audieri. Acţiunea de amploare desfăşurată în Vama Siret din judeţul Suceava vizează acuzaţii de luare de mită şi trafic cu ţigări. Vama cu Ucraina a fost complet blocată aproape două ore, iar cozile de maşini s-au întins pe câţiva kilometri.

Procurorii DNA urmează să audieze 71 de poliţişti de frontieră de la Punctul de Trecere al Frontierei Siret, printre care şi şeful PTF, care vor fi aduşi joi în Capitală, în urma percheziţiilor făcute de anchetatori în judeţul Suceava, au declarat pentru NewsIn surse judiciare.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro