Într-un interviu acordat revistei franceze Politique Internationale, Băsescu a spus despre Călin Popescu Tăriceanu că a încercat să protejeze persoane care au încălcat legea, iar despre Mircea Geoană că aparţine unei găşti neocomuniste. Cei doi nu au comentat acuzaţiile preşedintelui.
În interviul acordat revistei franceze, şeful statului îl acuză pe premier că nu a respectat programul cu care a câştigat alegerile.
"A abandonat programul care ne-a permis să câştigăm împreună precedentele alegeri. Fiind un port-stindard al acestuia, nu cred că l-a preocupat. În numeroase rânduri a încercat să protejeze persoane care încălcaseră legea. A exercitat presiuni asupra mea, dar şi asupra doamnei Macovei, şi, recent, asupra procurorului-general, Codruţa Kovesi, pentru a-l proteja pe unul din apropiaţii săi", a declarat preşedintele.
Traian Băsescu a mai declarat că premierul nu ar fi trebuit să confunde afacerile cu funcţia de şef al Executivului şi că Guvernul actual seamănă cu un consiliu de administraţie pus în slujba mediilor economice.
În acelaşi interviu şeful statului îl atacă şi pe liderul social-democrat Mircea Geoană şi Băsescu respinge încă o dată acuzaţiile lansate de acesta în urmă cu ceva luni, potrivit cărora preşedintele ar fi încercat să exercite un şantaj asupra a trei judecători ai Curţii Constituţionale.
"Mircea Geoană aparţine acestei găşti neocomuniste care nu ezită să profereze minciuni pentru a-şi servi interesele. Aceasta este o farsă. Nu am exercitat niciodată astfel de presiuni. Veţi vedea că Mircea Geoană, care a sperat să câştige câteva puncte în sondaje prin discreditarea mea, se va căi din această cauză", mai spune Traian Băsescu în interviu.
Foto NewsIn
Băsescu îşi atacă adversarii în presa străină
PUBLICAT
Marţi, 24 Iulie 2007 09:05
ACTUALIZAT
Marţi, 24 Iulie 2007 09:05
SURSA
Realitatea TV








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M