Băsescu a explicat că, potrivit legii, atât Morar, cât şi Kovesi nu mai pot fi numiţi pentru câte un nou mandat. Întrebat dacă Daniel Morar ar putea să preia în locul Codruţei Kovesi, el a răspuns că numirile nu se fac " la televizor".
"Instituţiile nu sunt instituţii pe care scrie proprietate Traian Băsescu, Daniel Morar sau mai ştiu eu cine. Dacă discutăm tehnic, opţiunea mea este să cer procurorului general să-i dea o prelungire până în iunie, un interimat, asta poate, pentru că Daniel Morar a mai avut interimate între primul şi al doilea mandat. Poate să-i dea, pentru că aş vrea să rămână în funcţie şi până la raportul pe MCV din vară, fiind unul din principalii piloni ai raportului din 2012. Cred că se va putea acest lucru, din punct de vedere legal. După ce-şi termină mandatul însă, vom vedea", a spus şeful statului, potrivit NewsIn.
Preşedintele a punctat că nu se teme de "revoltele partidelor" în privinţa unei astfel de soluţii. "Mai am un considerent, nu numai raportul din vară, pentru a nu numi un nou procuror-şef la DNA. Principiul pe care aş vrea să-l instaurez ar fi legat de echipă. Aş vrea să expire şi mandatele adjuncţilor, în aşa fel încât noul procuror-şef DNA să poată să propună prin CSM, prin MJ, să ajungă la mine desemnarea unei echipe, nu a unui singur om. Asta ar fi ideea, obiectiv pe care-l urmăresc şi la Parchetul General, şi doamna Kovesi va ajunge la sfârşit de mandat în 2012", a adăugat Traian Băsescu.
Cât priveşte situaţia raportului din februarie pe justiţie, Băsescu a menţionat că "au început să se mişte unele dosare" de mare corupţie. El a precizat că abordarea la Bruxelles nu este să se dea o anumită soluţie, ci ca dosarele să fie, până la urmă, judecate.
Băsescu îl vrea pe Morar în fruntea DNA până în iunie 2012
PUBLICAT
Luni, 14 Noiembrie 2011 20:57
ACTUALIZAT
Luni, 14 Noiembrie 2011 20:59
SURSA
REALITATEA.NET
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat luni seară, la TVR1, că opţiunea sa este să ceară procurorului general prelungirea mandatului lui Daniel Morar în fruntea DNA până în iunie 2012, ca interimar, pentru raportul pe MCV din vară, dar şi pentru a se încheia şi mandatele adjuncţilor.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M